-

CFR Călători lansează pe 4 ianuarie "Trenurile Zăpezii 2021", prin care turiştii şi pasionaţii sporturilor de iarnă se pot bucura de o reducere de 25% la trenurile care au ca destinaţie sau punct de plecare cele mai căutate staţiuni montane, cum sunt cele de pe Valea Prahovei şi Vatra Dornei.

Publicat în Utile

Starea liniilor de cale ferată din România variază de la deplorabil la rezonabil – arată un studiu prezentat de Autoritatea pentru Reformă Feroviară.

Publicat în Utile

CFR Călători eliberează bilete cu locuri alăturate pentru persoanele care fac parte din aceeaşi familie, dar şi pentru călătorii care locuiesc sau lucrează împreună.

Publicat în Utile

Trenurile Soarelui intră în circulaţie din iunie, urmând să asigure legătura tuturor regiunilor cu Marea Neagră.

Publicat în De folos

CFR Călători continuă procesul de repunere în circulaţie a trenurilor a căror circulaţie a fost temporar suspendată începând cu lunile martie şi aprilie 2020, în corelaţie cu măsurile de prevenire şi control a virusului SARS-CoV-2, emise de autorităţi.

Publicat în Utile

CFR a luat măsuri pentru respectarea distanţei impuse de autorităţi în vederea limitării răspândirii noului coronavirus.

Publicat în Utile
Miercuri, 05 Decembrie 2018 10:58

Noul Mers al Trenurilor 2018 – 2019

CFR Călători informează că, începând cu data de 9 decembrie a.c., va intra în vigoare noul Mers al Trenurilor 2018-2019, care va fi valabil până la data de 14 decembrie 2019.

Publicat în Utile

Mii de tineri de 18 ani pot călători gratuit în Europa în 2019, cu trenul, timp de o lună, printr-un program european.

Publicat în Romania
Pagina 2 din 2
Save
Cookies - preferințele utilizatorului
Folosim cookie-uri pentru a vă asigura că veți obține cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă refuzați utilizarea cookie-urilor, este posibil ca acest site să nu funcționeze conform așteptărilor.
Accept
Nu accept
Află mai multe
Functional
Instrumente utilizate pentru a vă oferi mai multe funcții atunci când navigați pe site, acestea pot include partajarea socială.
PHP.net
Accept
Nu accept
Marketing
Set de tehnici care au ca obiect strategia comercială și în special studiul pieței.
Facebook
Accept
Nu accept
Vot
Vot
Accept
Nu accept