Studiu: Doar 6% din contaminările cu coronavirus din întreaga lume sunt depistate
Un studiu al Universităţii din Gottingen sugerează că doar un procent mic din persoanele infectate cu coronavirus sunt depistate și fac parte din cifrele oficiale.
Consultațiile la medicul de familie pot fi acordate și la distanță
Consultațiile la medicul de familie sau în ambulatoriul de specialitate pot fi acordate și la distanță în această perioadă, precizează Casa Națională de Asigurări de Sănătate.
Deplasările oamenilor din 131 de state, monitorizate în perioada pandemiei
Google monitorizează deplasările oamenilor din 131 de state în perioada pandemiei de COVID-19. Informaţiile obţinute vor putea veni în sprijinul autorităţilor care vor putea afla astfel când şi unde se adună multă lume.
Planeta respiră, în timp ce oamenii sunt nevoiți să stea în case!
Pandemia de coronavirus, care afectează în aceste zile întregul glob, ar putea un efect mult așteptat de mediul înconjurător.
ONG-urile cer sprijinul Guvernului pentru a-și continua misiunea socială
Criza în care deja a intrat sectorul privat din România ar putea dărâma, într-un efect de domino, societatea civilă și întregul sector neguvernamental, sustin ONG-urile din România.
Toate PFA-urile care și-au întrerupt activitatea vor beneficia de o indemnizație fixă
PFA-urile și întreprinderile individuale care și-au întrerupt activitatea vor beneficia de o indemnizație fixă la nivelul unui salariu minim brut pe perioada stării de urgență, a scris, luni, pe pagina sa de Facebook, şeful cancelariei premierului, Ionel Dancă.
România, la fel de vulnerabilă în faţa crizei ca în 2008
Pandemia de coronavirus anunță un nou val recesionist la nivel global și găsește România într-o situație asemănătoare celei din 2008.
Cum se poate lucra cu primăria, în această perioadă
Cei care au nevoie de documente de la primării sau trebuie să plătească impozite și taxe locale nu sunt nevoiți să se deplaseze.
Usturoiul e greu de găsit, cartofii s-au scumpit
Românii au profitat şi de sfârşitul de săptămână ca să îşi facă provizii. În pieţele Capitalei se fac dezinfecţii periodice, iar precupeţii poartă mănuşi de unică folosinţă.