5 oameni au murit într-o mașină strivită de un TIR!
Un grav accident s-a produs la Vadu Moldovei, în Județul Suceava, în noaptea de sâmbătă spre duminică. 5 oameni au murit într-o mașină strivită de un TIR.
09 Decembrie 2018, 07:13
Accidentul a avut loc în jurul orei 3 dimineața. Echipele de intervenție au fost alertate că o mașină a fost strivită de un TIR, în apropierea comunei Vadu Moldovei din județul Suceava.
Pompierii din Fălticeni au intervenit cu o ambulanță SMURD și cu o autospecială de descarcerare. Două echipaje de la serviciul de ambulanță, de asemenea, au intervenit.
Citește și Gravidă cu iminență de naştere, salvată. Recuperarea unui autovehicul dintr-o râpă – VIDEO
Salvatorii au găsit însă un peisaj teribil la locul accidentului. Mașina în care se aflau 5 oameni a fost complet strivită de TIR-ul care era înmatriculat în Turcia. Nimeni dintre cei 5 aflați în automobil nu a supraviețuit, scrie Jurnalul - ziar Național
Trupurile neînsuflețite au fost scoase de sub TIR în urma operațiunii de descarcerare. Cauzele accidentului sunt, deocamdată, neclare.