8 victime într-un accident cumplit, în care au fost implicate două autobuze
Un accident în care au fost implicate două autobuze a avut loc joi dimineaţa în municipiul Satu Mare, pentru asigurarea intervenţiei fiind activat Planul roşu de intervenţie.
19 Aprilie 2018, 06:15
Accidentul s-a soldat, până în prezent, cu opt victime, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).
Dintre acestea, o persoană a fost surprinsă sub unul din autobuze, ea fiind recuperată de către pompieri şi transportată la spital, iar alte şase au suferit leziuni uşoare.
Unul din şoferi este încarcerat, dar conştient.
Potrivit sursei citate, la faţa locului au fost alertate 2 autospeciale de stingere, 3 descarcerare, 1 echipaj de prim ajutor SMURD, 1 unitate de terapie intensivă SMURD şi 4 echipaje medicale SAJ (1 cu medic).
Sursa: AGERPRES
Foto: ISU Satu Mare