Accident cu şase răniţi în Braşov
Cu puţin timp în urmă, a avut loc un accident rutier, pe DN1, între localităţile Olteţ şi Viştea, din judeţul Braşov, în urma căruia şase persoane au fost vătămate corporal.
21 Aprilie 2023, 14:12
Cercetările pe care poliţiştii le-au efectuat până la acest moment, au arătat faptul că o autoutilitară, care circula dinspre Braşov spre Sibiu, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, context în care s-ar fi produs accidentul rutier în care au mai fost implicate alte trei autoturisme.
În urma accidentului, cele trei autoturisme, dar şi autoutilitara au fost avariate. De asemenea, o persoană, care se afla într-unul din autoturisme, este încarcerată în vehicul, informează Biroul de prsă al IPJ Braşov.
În acest moment circulaţia este blocată în zonă iar poliţiştii efectuează cercetări pentru lămurirea condiţiilor şi a circumstanţelor în care a avut loc accidentul.
RADOR