Accident cu trei TIR-uri pe Valea Oltului, între Boiţa şi Tălmaciu
Traficul rutier se desfăşoară alternativ pe DN7 Valea Oltului, între localităţile Boiţa şi Tălmaciu, unde un autoturism şi trei autotrenuri au fost implicate într-un accident.
19 Iunie 2018, 11:36
În eveniment a fost rănită o femeie, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Sibiu, Elena Welter.
Potrivit sursei citate, a avut loc o tamponare între autotrenuri care circulau în coloană şi un autoturism.
Cauza probabilă a accidentului este nepăstrarea distanţei de siguranţă de către şoferul unuia dintre tiruri.
foto: Jurnalul.ro