Accident de muncă mortal în localitatea sibiană Scoreiu
Un muncitor şi-a pierdut viaţa şi alţi doi au fost răniţi uşor joi, 9 august, după ce un mal de pământ s-a surpat peste ei în timp ce lucrau la un ştrand din localitatea sibiană Scoreiu.
10 August 2018, 10:04
Purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Ramona Nistor, a declarat că primul bărbat scos de sub pământ era conştient şi a primit îngrijiri medicale de urgenţă, cel de-al doilea a suferit traumatisme minore la nivelul picioarelor, însă al treilea muncitor nu a putut fi salvat. Pentru scoaterea victimei de sub pământ s-a intervenit cu două buldoexcavatoare şi mijloace de intervenţie specifice din cadrul containerului multirisc al ISU Sibiu, însă viaţa muncitorului nu a mai putut fi salvată. De asemenea, la faţa locului s-a intervenit cu un echipaj de descarcerare, o ambulanţă SMURD şi alte echipaje din cadrul punctului de lucru Avrig.