Grav accident în judeţul Suceava: o persoană a decedat
Grav accident rutier, noaptea trecută, între localităţile Dumbrăveni şi Bursuceni din judeţul Suceava.
04 Decembrie 2023, 14:30
Patru persoane au fost găsite în stare de inconştienţă. Una dintre victime a fost declarată decedată.
Ne spune mai multe, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată: "La faţa locului s-au deplasat pompierii militari cu două autospeciale pentru descarcerare şi două ambulanţe SMURD, cu sprijinul a 2-a echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava. În urma coliziunii dintre două autoturisme, patru persoane au rămas încarcerate. Pompierii militari au extras victimele şi le-au predat cadrelor medicale şi paramedicale aflate la faţa locului. Din nefericire pentru una dintre victime, o tânără în vârstă de 24 de ani, nu s-a mai putut face nimic, aceasta având leziuni incompatibile cu viaţa. Celelalte trei victime, trei tineri, dintre care doi în stare de inconştienţă, au fost stabilizate, iar ulterior au fost transporttate la Unitate de Primiri Urgenţe Suceava pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate”.
RADOR