O lumânare lăsată aprinsă a adus moartea unei bătrâne
În cursul dimineţii de duminică, două echipaje de pompieri din cadrul Detaşamentului Tulcea, au intervenit în localitatea Victoria din judeţul Tulcea pentru limitarea şi stingerea unui incendiu produs la o locuinţă.
01 Noiembrie 2022, 14:14
Ajunşi la locul intervenţiei, salvatorii au procedat pentru localizarea incendiului, iar o echipă de pompieri a pătruns în locuinţă pentru recunoaştere şi salvare.
Din păcate, în interior a fost găsită o victimă, fără semne vitale.
Pagubele produse de incendiu au fost limitate la două camere din locuinţă.
Persoana decedată era proprietara gospodăriei şi avea vârsta de 71 de ani.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost o lumânare lăsată aprinsă şi nesupravegheată, informează ISU Tulcea.
RADOR
Foto: Pixabay