O maşină s-a răsturnat în râul Someş, pe raza localităţii Şanţ
O maşină condusă de o tânără de 28 ani s-a răsturnat, în această dupăamiază, în râul Someş, după ce şoferiţa a pierdut controlul asupra volanului într-o curbă.
27 Decembrie 2018, 16:45
În autoturism se afla şi fiul femeii, în vârstă de 9 ani.Potrivit datelor comunicate de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, accidentul s-a produs pe raza localităţii Şanţ, pe DN 17D.O femeie de 28 ani, din municipiul Bistriţa, în timp ce conducea un autoturism pe această porţiune de drum naţional, a pierdut controlul asupra volanului într-o curbă, iar maşina s-a răsturnat în afara părţii carosabile şi a ajuns parţial în râu. În maşină se afla şi un copil în vârstă de 9 ani. Cei doi au scăpat nevătămaţi.Şoferiţa a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Accidentul rutier s-a soldat cu avarierea maşinii, care a fost scoasă din râu cu ajutorul unui echipaj al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.
Sursa: agerpres.ro
Sursa foto:adevarul.ro