Poliţistul care a lovit două fete, pe o trecere de pietoni, sub control judiciar 60 de zile
Poliţistul care a lovit ieri două fete, pe o trecere de pietoni din Bucureşti, a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile.
15 Ianuarie 2022, 21:59
Agentul a fost audiat peste trei ore, la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 şi pus sub acuzare pentru ucidere din culpă. Şeful Poliţiei capitalei, Bogdan Berechet, a făcut precizări în această seară: „Având în vedere măsura dispusă de către procurorul de caz, conform statutului poliţistului, în calitate de şef al Poliţiei capitalei, am dispus retragerea de pe funcţie şi punerea lucrătorului la dispoziţie. În ceea ce priveşte informaţiile vehiculate în spaţiul public, conform cărora purtătorul de cuvânt al Poliţiei capitalei a transmis informaţii eronate cum că poliţistul era în misiune, iar procurorul care a făcut astăzi declaraţii a afirmat că poliţistul nu era în misiune - doresc să clarificăm această situaţie, respectiv faptul că: poliţiştii se află în misiune, atâta timp cât se află în timpul programului. Precizez faptul că nu s-a încercat nicio secundă muşamalizarea acestui eveniment.”
Amintim că ieri agentul de poliţie a lovit cu maşina două fete care traversau, pe trecerea de pietoni, o stradă din Sectorul 1 al capitalei. Una dintre ele a murit la locul accidentului, cealaltă a fost transportată la spital în stare gravă.
RADOR
Foto: Pixabay