Ascultă Radio Antena Satelor Live

Proiectilele din al Doilea Război Mondial fac din nou victime

Unul dintre cei doi răniţi în urma deflagraţiei unui proiectil din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial în comuna Asău din Bacău, un bărbat de 38 de ani, a fost adus la Iaşi cu un elicopter SMURD.

29 Mai 2018, 09:46

Medicii sunt rezervaţi în privinţa şanselor sale de supravieţuire.

"A fost ventilat mecanic, pentru că se afla sub stare de şoc, şoc volemic din cauza hemoragiilor multiple, şi şoc hipotermic. Din câte am înţeles, imediat după explozie, în primele momente a fost conştient şi a decis să se arunce într-un pârâu alăturat. El este şi hipotermic şi are leziuni traumatice multiple de tip deschis, plăgi inghino-scrotal, plăgi la nivelul membrelor inferioare, la nivelul toracelui şi amputaţie de mâini. Una din mâini, cea stângă, pare că e amputată aproape complet. Se va decide în sala de operaţie ce se va putea face pentru refacerea degetelor de la mâna dreaptă. Va fi internat în Clinica de Chirurgie. Deocamdată efectuăm examen computer tomografic pentru că vrem să aflăm care sunt leziunile la nivelul toracelui, unde există poartă de intrare pentru proiectile. Nu ştim cât de penetrante au fost aceste proiectile. Pacientul este în grija întregii echipe de gardă din Spitalul 'Sfântul Spiridon' ", a declarat coordonatorul SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu.

Conform sursei citate, în blocul operator va fi o echipă formată din chirurgi de chirurgie generală, chirurgie plastică, chirurgie vasculară, ortopedie, anestezişti.

"Deocamdată prognosticul este rezervat, dar toată lumea se va lupta pentru a-i salva viaţa şi refacerea a cât se poate din funcţionalitatea organelor, membrelor şi sistemelor", a mai spus Diana Cimpoeşu.

Aceasta a declarat că în dispeceratul SMURD Iaşi a ajuns informaţia despre o explozie a unui proiectil într-o pădure din judeţul Bacău.

"Acolo se aflau acolo trei persoane, trei bărbaţi, de vârstă tânără. A fost trimis imediat elicopterul SMURD Iaşi împreună cu echipaje din judeţul Bacău. Pentru că primele informaţii ne spuneau că sunt două victime în stare foarte gravă, s-a luat decizia de a trimite şi elicopterul din Galaţi pentru preluarea celei de-a doua victime. Echipajul care i-au extras din pădure a observat că una dintre victime, un bărbat în vârstă de 27 de ani, este în stare gravă, în stop cardio-respirator, cu politraumă şi evisceraţie post explozie şi nu avea leziuni compatibile cu viaţa. S-a declarat decesul", a spus Diana Cimpoeşu.

Potrivit medicului, o altă victimă a deflagraţiei produse de proiectil, un bărbat în vârstă de 26 de ani, a suferit multiple plăgi în care au rămas schije.

"Acest pacient este conştient, a fost stabilizat. Este dus cu elicopterul SMURD Galaţi la Spitalul Judeţean Bacău", a precizat Diana Cimpoeşu.

Un bărbat în vârstă de 27 de ani a decedat şi alţi doi au fost grav răniţi în urma unei explozii petrecute în comuna Asău, zona Ciobănuş, la o exploataţie forestieră.

Conform reprezentanţilor ISU Bacău, deflagraţia s-a produs după ce un proiectil, datând cel mai probabil din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a fost lovit în mod intenţionat sau cu prilejul unor lucrări efectuate în zonă şi a explodat.

AGERPRES

Etichete : recomandare
Cadavrul unui bărbat, găsit la malul râului Prut, în localitatea Horodiştea
Accident 20 Martie 2025, 11:01

Cadavrul unui bărbat, găsit la malul râului Prut, în localitatea Horodiştea

Cadavrul unui bărbat a fost descoperit la malul râului Prut, pe raza localităţii Horodiştea din comuna Păltiniş, a declarat,...

Cadavrul unui bărbat, găsit la malul râului Prut, în localitatea Horodiştea
Incident tragic: O femeie a căzut de la etajul nouă spălând geamurile
Accident 04 Martie 2025, 12:27

Incident tragic: O femeie a căzut de la etajul nouă spălând geamurile

O femeie de 75 de ani din Arad și-a pierdut viața după ce a căzut de la etajul nouă al unui bloc de locuințe în timp ce spăla...

Incident tragic: O femeie a căzut de la etajul nouă spălând geamurile
Accident feroviar mortal în Olt: O persoană a fost găsită decedată într-una dintre locomotive implicate
Accident 19 Februarie 2025, 13:04

Accident feroviar mortal în Olt: O persoană a fost găsită decedată într-una dintre locomotive implicate

O persoană a fost găsită decedată în urma unui accident feroviar petrecut miercuri dimineață, în județul Olt. Incidentul, în...

Accident feroviar mortal în Olt: O persoană a fost găsită decedată într-una dintre locomotive implicate
Cauza probabilă a incendiului izbucnit la un tren de călători a fost un scurtcircuit la panoul vagonului
Accident 17 Februarie 2025, 17:34

Cauza probabilă a incendiului izbucnit la un tren de călători a fost un scurtcircuit la panoul vagonului

Cauza probabilă a incendiului izbucnit, astăzi, la un vagon al unui tren de călători, care circula pe ruta Bucureşti - Deva,...

Cauza probabilă a incendiului izbucnit la un tren de călători a fost un scurtcircuit la panoul vagonului
Salvamont: 80 de apeluri la Dispeceratul Naţional în ultimele 24 de ore
Accident 17 Februarie 2025, 16:53

Salvamont: 80 de apeluri la Dispeceratul Naţional în ultimele 24 de ore

Salvamontiştii din întreaga ţară au avut sâmbătă o nouă zi de foc, un număr de 80 de apeluri fiind înregistrate la...

Salvamont: 80 de apeluri la Dispeceratul Naţional în ultimele 24 de ore
Dâmboviţa: Incendiu la un adăpost de animale în Movila, trei cai morţi
Accident 16 Februarie 2025, 17:09

Dâmboviţa: Incendiu la un adăpost de animale în Movila, trei cai morţi

Un incendiu a izbucnit în noaptea de sâmbătă spre duminică la un adăpost de animale din localitatea dâmboviţeană Movila, iar...

Dâmboviţa: Incendiu la un adăpost de animale în Movila, trei cai morţi
Olt: O tânără care şi-ar fi înjunghiat partenerul, cercetată pentru violenţă în familie
Accident 16 Februarie 2025, 17:04

Olt: O tânără care şi-ar fi înjunghiat partenerul, cercetată pentru violenţă în familie

O tânără în vârstă de 22 de ani, care şi-ar fi înjunghiat partenerul, un bărbat de 39 de ani, este cercetată pentru violenţă...

Olt: O tânără care şi-ar fi înjunghiat partenerul, cercetată pentru violenţă în familie
Un mort şi doi răniţi în urma unui conflict care ar fi izbucnit pe fondul geloziei
Accident 15 Februarie 2025, 16:39

Un mort şi doi răniţi în urma unui conflict care ar fi izbucnit pe fondul geloziei

O persoană a decedat, iar două au fost rănite, sâmbătă, în urma unui conflict izbucnit într-o locuinţă din judeţul Dolj pe...

Un mort şi doi răniţi în urma unui conflict care ar fi izbucnit pe fondul geloziei