Şapte răniți în urma a două accidente produse pe A1, în apropiere de Orăştie
Şapte persoane au fost rănite, aseară, în două accidente ce au avut loc pe autostrada A1, în apropiere de Orăştie.
24 Septembrie 2018, 08:45
Cele două accidente, în care au fost implicate şase autovehicule, s-au produs la o distanţă de circa 200 de metri unul de altul.
Doi dintre răniţi au putut fi scoşi afară din maşini doar după intervenţia unei echipe de descarcerare a pompierilor militari. Toate cele şapte victime ale accidentelor, trei bărbaţi şi patru femei, au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva.
Conform Centrului Infotrafic, prima coliziune a avut loc între un microbuz şi un autoturism, două persoane din autoturism fiind transportate la spital.
Al doilea accident s-a produs în urma tamponării în lanţ între patru autoturisme, două persoane fiind încarcerate în urma impactului.
Pentru salvarea victimelor şi acordarea primului ajutor, la faţa locului au intervenit două echipaje ale pompierilor din Orăştie şi Deva şi două echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă. De asemenea, pentru ajutorarea răniţilor la locul accidentului a fost trimisă şi o autospecială de transport victime multiple.
Alte două maşini cu apă şi spumă au acţionat pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu.
Citește și Sfatul medicului - ce să faci dacă suferi de o boală gravă