Traficul blocat circa 9 ore pe Centura de Vest a Ploieştiului din cauza unui accident mortal a fost reluat
Traficul care a fost blocat timp de mai multe ore pe Centura de Vest a municipiului Ploieşti din cauza unui accident mortal produs marţi dimineaţă a fost reluat, anunţă Poliţia Prahova.
18 Iulie 2023, 19:26
În evenimentul rutier au fost implicate două autobasculante, dintre care una încărcată cu balastru şi nisip, iar intervenţia pentru curăţarea carosabilului şi tractarea vehiculelor a fost de durată, traficul fiind reluat după circa 9 ore de la producerea accidentului.
'Din primele verificări a reieşit faptul că un bărbat în vârstă de 35 de ani, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule, la un moment dat a rămas în pană, pe banda nr. 1 a sensului de mers Braşov către Bucureşti, moment în care un alt conducător de ansamblu de vehicule a intrat în coliziune cu cel oprit. Conducătorul de 35 de ani se afla coborât în spatele vehiculului său, fiind prins între cele două tiruri', informează Poliţia Prahova.
În urma impactului, bărbatul de 35 de ani a murit.
Celălalt şofer, care era încarcerat, a fost scos de pompieri şi transportat la spital.
Traficul a fost blocat pe sensul de mers Braşov către Bucureşti, circulaţia fiind deviată din DN 1 către localitatea Negoieşti.
AGERPRES