Un adolescent de 16 ani a murit înecat într-un lac de acumulare
Un adolescent de 16 ani a murit înecat, în lacul de acumulare din municipiul Curtea de Argeş. Poliţiştii efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs decesul.
21 Septembrie 2018, 09:31
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, un apel la 112 a anunţat că o persoană a căzut în lacul de acumulare de pe râul Argeş, în zona cartierului Marina. Pompierii militari au intervenit cu un echipaj cu barcă şi o ambulanţă SMURD, la faţa locului fiind solicitată şi o ambulanţă cu medic.
Adolescentul de 16 ani a fost recuperat din lac şi au fost efectuate manevre de resuscitare, dar fără rezultat, fiind declarat decesul. Un alt tânăr în vârstă de 19 ani, care intrase în apă să-şi salveze prietenul şi apoi a reuşit să iasă singur, a fost transportat la spital cu hipotermie.
Din declaraţiile martorilor a reieşit că adolescentul de 16 ani, care era însoţit de sora lui în vârstă de 23 de ani şi de tânărul de 19 ani, a sărit în apă în zona hidrocentralei, după o dispută verbală cu ceilalţi doi.
Sursa:agerpres.ro
Sursa foto:romaniatv.net
Citește și Sfatul medicului - ce să faci dacă suferi de o boală gravă