Un bărbat dat dispărut este căutat de pompieri în răul Buzău
Pompierii militari ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov au reluat joi dimineaţa căutările unui bărbat dispărut miercuri seara în râul Buzău, în zona comunei Vama Buzăului.
21 Iunie 2018, 07:34
''Aseară în jurul orei 23,00 am fost solicitaţi să intervenim pentru salvarea unei persoane de sex masculin, posibil înecată în râul Buzău, pe raza localităţii Acriş, comuna Vama Buzăului. Persoana nu a fost găsită, căutările fiind oprite în jurul orei 2,30. O echipă de scafandri s-a deplasat joi dimineaţa în zonă pentru reluarea căutărilor'', a afirmat sursa purtătorul de cuvânt al ISU Braşov, Luiza Dănilă.
Aceasta a adăugat că miercuri seara în zona Vama Buzăului a plouat foarte tare şi nivelul apei răului Buzău a crescut.
foto: Jurnalul.ro