Un poliţist de la Investigaţii Criminale a lovit mortal cu maşina un copil
Un poliţist de la Serviciul de la Investigaţii Criminale a lovit mortal, joi, un copil de 1 an şi 5 luni, informează IPJ Brăila.
02 Noiembrie 2023, 16:35
'Astăzi, 2 noiembrie, în jurul orei 14,00, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe strada Călugăreni, din municipiul Brăila, ar fi avut loc un eveniment rutier. Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier s-au deplasat la faţa locului, din primele date rezultând faptul că doi poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale se aflau pe strada Călugăreni pentru efectuarea atribuţiilor de serviciu, iar la plecarea de pe loc, ar fi accidentat un copil, în vârstă de 1 an şi 5 luni. Din păcate manevrele de resuscitare nu au dat rezultate, decesul copilului fiind constatat de echipajul de pe ambulanţă', a precizat IPJ Brăila.
Poliţistul aflat la volan a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în conformitate cu prevederile legale raportate la specificul particularităţii evenimentului. AGERPRES