Un specialist din cadrul DNA a fost reţinut pentru luare de mită
Un specialist din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie a fost reţinut pentru luare de mită, după ce i-ar fi cerut bani unui om de afaceri.
17 Noiembrie 2021, 12:26
Acțiunea avea legătură cu un contract de achiziţii publice cofinanţat de OLAF. Potrivit DNA, Nicolae Despa ar fi pretins de la omul de afaceri 15.000 de euro şi, după mai multe negocieri, ar fi acceptat să primească 12.000 de euro în două tranşe. Contractul pe care omul de afaceri intenţiona să îl încheie cu DNA face parte dintr-un proiect privind dezvoltarea capacităţii tehnice a instituţiei în investigarea infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene. El a fost prins în flagrant când primea echivalentul a 6.000 de euro. Nicolae Despa va fi prezentat astăzi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
RADOR
Foto: Pixabay