Un turist a murit în munţii Făgăraş
Un turist a murit în munţii Făgăraş, iar colegul său a fost recuperat, azi-noapte, de echipele Salvamontul din judeţele Sibiu şi Argeş.
12 August 2021, 06:25
Supravieţuitorul, care rămăsese blocat într-o zonă foarte abruptă, a fost dus la refugiul Călţun, iar trupul persoanei decedate urmează să fie recuperate astăzi cu un elicopter. Potrivit şefului Salvamont Sibiu, Dan Popescu, tragedia s-a produs în zona peretelui Lespezi, către Călţun, o zonă foarte dificilă, iar turistul care a murit a căzut în gol. Salvamontiştii sibieni au mai intervenit azi-noapte şi pentru salvarea unui cioban aflat la o stână, în zona Turnu Roşu - Chica Pietrelor, din apropierea crestei Munţilor Făgăraş. Acesta acuza grave probleme medicale, a fost coborât pe targă şi preluat de o ambulanţă.
RADOR
Foto: Pixabay