Consiliul Naţional Tripartit pentru Dialog Social s-a reunit pentru o ultimă discuţie înaintea adoptării bugetului pe 2024
Consiliul Naţional Tripartit pentru Dialog Social, din care fac parte reprezentanţii guvernului, sindicatelor şi patronatelor, s-a reunit, astăzi, la Palatul Victoria, pentru o ultimă discuţie înaintea adoptării bugetului pe 2024, dar nicio concluzie nu a fost convenită privind majorarea salariului minim.
13 Decembrie 2023, 08:03
Primul ministru a promis, din nou, creşterea puterii de cumpărare, susţinerea investiţiilor şi întărirea disciplinei cheltuielilor publice, odată cu aplicarea noii legi a pensiilor, majorarea salariilor din educaţie şi susţinerea tuturor drepturilor sociale. În replică, patronatele au propus temporizarea creşterii salariului minim pe economie, iar sindicatele reducerea cu 5% a impozitării muncii.
Proiectul bugetului pentru anul 2024 şi perspectivele de creştere ale salariului de bază minim brut pe economie garantat în plată au fost principalele teme ale reuniunii Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social. Premierul Marcel Ciolacu a arătat că, prin bugetul pentru anul viitor, sunt continuate măsurile guvernamentale de creştere a puterii de cumpărare, susţinerea investiţiilor şi întărirea disciplinei cheltuielilor publice. De asemenea, se asigură resursele necesare pentru punerea în aplicare a noii legi a pensiilor, majorarea salariilor din educaţie şi susţinerea tuturor drepturilor sociale. Fondurile alocate pentru investiţii vor fi mai mari decât cele din acest an şi vor ajunge la 7,2% din PIB, a mai afirmat Marcel Ciolacu. În cadrul consultărilor, ministrul finanţelor publice, Marcel Boloş, a prezentat proiectul de buget pentru anul viitor, fundamentat pe o creştere economică de 3,4% din PIB şi cu o rată a inflaţiei la sfârşitul anului de 4,6 procente. Creşterea estimată a veniturilor se bazează pe aplicarea măsurilor de combatere a evaziunii fiscale, a aplicării soluţiilor de digitalizare şi îmbunătăţire a colectării şi fără creşterea taxelor şi a impozitelor, a subliniat premierul. În acest context, Guvernul a propus partenerilor sociali creşterea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată la nivelul de 3.700 lei, începând cu 1 iulie 2024 şi menţinerea nivelului de 4.582 lei pentru angajaţii din sectorul construcţiilor. Şi patronatele propun o creştere a salariului minim pe economie, dar în două tranşe, la 3.500 lei de la 1 iulie 2024 şi la 3.700 lei de la 1 ianuarie 2025. Problema salariului minim pe economie este, însă, una de sistem, a atras atenţia Florin Jianu, din partea patronatelor.
Florin Jianu: „Prin aceste decizii cu privire la salariul minim pe economie, indiferent de cât va fi acesta, nu vom rezolva, de fapt, problema sistemică a faptului că, odată cu mărirea salariului minim pe economie şi cu această impozitare, de fapt, nu facem altceva decât să ducem din ce în ce mai multe salarii în această zonă a salariului minim pe economie. Dacă atunci când a început discuţia privind salariul minim pe economie era undeva la mai puţin de 300.000 de oameni, acum sunt aproape 2 milioane de oameni în această sferă a salariului minim pe economie. Deci, de fapt, e o problemă în sistem. Oricât am discuta noi de o mărire la un loc şi egală pentru toată lumea, nu vom crea o diferenţiere. De aceea, noi, de exemplu, am venit cu o propunere de schimbare a abordării, de existenţă a unui salariu minim orar sau de diferenţiere a sectoarelor de activitate. Salariul minim orar face o diferenţiere şi ajută întreg sistemul să crească ca salarizare, nu numai salariul minim pe economie.”
La rândul lor, sindicatele vor ca salariul minim pe economie să se mărească de la 1 martie anul viitor la valoarea de 3.800 lei, dar şi să fie redus impozitul.
Marius Sepi: „Ca reprezentant al Confederaţie Meridian, am cerut ceva în plus: 3.800 lei în luna martie şi cu reducerea cu cinci procente a impozitării pe tot ce înseamnă salarizare; asta ar duce, în realitate, un 300 lei la banii actuali net pentru salariaţii din România care lucrează pe minim pe economie.”
De asemenea, patronatele au mai cerut, astăzi, să se menţină decizia privind cei 200 lei din salariul minim care sunt scutiţi de taxe.