Festivalului Mucenicilor a ajuns la a șasea ediție
Mii de mucenici moldoveneşti - copţi, dar şi munteneşti - fierţi într-un ceaun uriaş, pot fi savuraţi, începând de astăzi, în Parcul Naţional din Bucureşti, la cea de-a VI-a ediţie a Festivalului Mucenicilor.
08 Martie 2018, 07:50
Vizitatorii vor asista la realizarea celui mai lung lanţ de mucenici din ţară, de peste 30 de metri, dar pot gusta şi din mucenicii în chip de om, cu dimensiuni reale. Totul este însoţit de tradiţionalele 40 de pahare de vin.
La târg vor veni şi patiseri din toate colţurile ţării, care vor prepara în faţa publicului prăjituri şi delicatese, inclusiv de post. Intrarea este liberă.