Fosilele unui mamifer preistoric au fost descoperite în Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului
Fosilele unui mamifer preistoric, contemporan acum aproape 70 de milioane de ani cu dinozaurii pitici din Transilvania, au fost descoperite în Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului.
21 Mai 2018, 08:53
Descoperirea a fost facută de o echipă internaţională de cercetători, condusă de dr. Zoltan Csiki-Sava, de la Facultatea de Geologie şi Geofizică a Universităţii din Bucureşti.
Potrivit unui comunicat al Geoparcului Dinozaurilor Ţara Haţegului, din echipa de cercetare au făcut parte renumiţi paleontologi la nivel mondial printre care Mátyás Vremir de la Societatea Muzeului Transilvan din Cluj-Napoca, Stephen Brusatte de la Universitatea din Edinburgh, Marea Britanie, respectiv Meng Jin şi Mark Norell de la Muzeul de Istorie Naturală a Americii din New York.Descoperirea a fost anunţată într-un studiu apărut recent într-o prestigioasă publicaţie a Academiei de Ştiinţe a SUA.Noua specie de mamifer, cu o vechime de 68 de milioane de ani, a fost identificată pe baza unui schelet parţial descoperit într-un sit de pe teritoriul Geoparcului UNESCO. Această specie nouă aparţine unui grup de mamifere primitive complet dispărut în zilele noastre, numite multituberculate.Numele acestora provine de la forma şi structura specială a dinţilor, premolarii şi molarii fiind acoperiţi de un număr mare de mici excrescenţe - cuspi sau tuberculi, aşezaţi ordonat, în şiruri.Descoperirea publicată recent constă într-un schelet parţial care include şi resturi ale craniului şi ale dentiţiei, ceea ce a permis, în premieră, reconstituirea corpului şi estimarea greutăţii acestui animal preistoric.Pe baza reconstituirii, cercetătorii au ajuns la concluzia că craniul micului mamifer avea o morfologie nemaiîntâlnită, până acum, la acest grup. Bolta craniană era foarte bombată, dar puternic alungită şi îngustată în spate, exact în regiunea cutiei craniene, se menţionează în comunicat."Surpriza cea mai mare a venit când am reconstituit în detaliu cutia craniană a animalului şi structura creierului, folosind tehnologia microtomografiei computerizate. Morfologia unică a craniului era dublată de una similară, unică, a creierului. Comparativ cu dimensiunea animalului, creierul era de dimensiuni relativ reduse. În pofida dimensiunii reduse, creierul animalului era surprinzător de modern în alcătuire, amintind mai mult de cel al mamiferelor evoluate decât de cel al mamiferelor mai primitive, din Mezozoic. În plus, regiunile creierului responsabile pentru văz, auz şi miros erau bine dezvoltate, sugerând că noul multituberculat dispunea de unele simţuri mult mai bine dezvoltate decât majoritatea mamiferelor", explică Zoltán Csiki-Sava, citat de Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului.Noul mamifer preistoric, care a coexistat cu dinozaurii pitici din fosta Insulă a Haţegului la sfârşitul perioadei Cretacic, a primit numele de "Litovoi tholocephalus"."Numele a fost ales pentru a onora unul dintre primii voievozi medievali ai zonei care a avut sub stăpânire inclusiv regiunea Haţegului. În plus, acest nume a fost considerat potrivit şi pentru că ruda cea mai apropiată a multituberculatului Litovoi este Barbatodon. Acesta era un alt mamifer contemporan dinozaurilor pitici, descoperit în urmă cu circa 30 de ani şi al cărui nume derivă, la bază, din cel al voievodului Bărbat, frate şi succesor al lui Litovoi", se precizează în comunicat.Primul craniu parţial al unui mamifer multituberculat a fost descoperit însă pe teritoriul Geoparcului în urma cu circa 40 de ani şi a fost denumit "Kogaionon", în amintirea legendarului munte sfânt al dacilor."Lucrarea care raportează această descoperire este intitulată 'Dome-headed, small-brained island mammal from the Late Cretaceous of Romania' şi a fost publicată în numărul din 8 mai al revistei Proceedings of the National Academy of Sciences", se mai arată în comunicatul Geoparcului Dinozaurilor Ţara Haţegului.
Sursa: agerpres.ro
Sursa foto:hunedoaralibera.ro