La Sinaia are loc la Conferinţa internaţională despre reconstrucţia Ucrainei şi rolul strategic al României în acest proces
Oficiali din ţară şi din străinătate vor participa, timp de două zile, la Sinaia, la Conferinţa internaţională despre reconstrucţia Ucrainei şi rolul strategic al României în acest proces.
12 Decembrie 2023, 18:19
Evenimentul, organizat de New Strategy Center, se desfăşoară sub patronajul Guvernului României şi este cea mai amplă acţiune de acest gen din ţara noastră. Directorul organizaţiei, George Scutaru, spunea că este în interesul României ca Ucraina să fie un stat prosper, democratic şi stabil, integrat în Uniunea Europeană şi NATO, un bun vecin al ţării noastre.
George Scutaru: „Vom avea demnitari români, miniştri, miniştri din Republica Moldova, oficiali ucraineni, multe companii, mulţi experţi, reprezentanţii speciali pentru reconstrucţia Ucrainei din Franţa, din Italia, Grecia, din Germania, care vor veni la Sinaia pentru a prezenta opinia lor şi astfel şi noi, românii, putem avea ocazia de a înţelege mai bine cum se va desfăşura acest proces de reconstrucţie şi, de asemenea, să pledăm pentru rolul pe care România poate să îl joace în acest proces.”
RADOR