Miniştrii de interne din UE discută pregătirea Bulgariei şi României privind Schengen
Miniştrii de interne din UE reuniţi în cadrul Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne de la Bruxelles vor examina stadiul actual al pregătirii Bulgariei şi României pentru aderarea la Schengen, însă nu vor aproba admiterea celor două ţări în zona de liberă circulaţie.
05 Decembrie 2023, 11:49
Bulgaria a solicitat în mod expres examinarea stadiului actual, în timp ce România a insistat pentru vot, au dezvăluit surse diplomatice citate de Radioul Naţional Bulgar (BNR). Austria, care se opune admiterii ambelor ţări, s-a pronunţat categoric împotriva includerii subiectului pe ordinea de zi a Consiliului. Miniştrii vor discuta, de asemenea, raportul Comisiei Europene privind recenta misiune desfăşurată în Bulgaria, la insistenţa Ţărilor de Jos, care impun un veto pentru intrarea Bulgariei în Schengen. Miercuri, pentru prima dată, se va întruni noul parlament olandez. Prima forţă politică după recentele alegeri este Partidul Libertăţii condus de Geert Wilders, care este total împotriva extinderii UE. Cu toate acestea, nu are majoritatea necesară, iar a doua şi a treia forţă politică au declarat că nu vor intra într-o coaliţie cu acesta. Preşedinţia spaniolă a UE nu îşi pierde speranţa ca admiterea celor două ţări în Schengen să fie votată până la sfârşitul anului. Este posibil ca acest lucru să se întâmple în cadrul unui consiliu în orice format. În general, nu este luată în considerare problema admiterii în Schengen întâi cu graniţele aeriene şi apoi cu cele terestre. Tehnic, este imposibilă şi separarea Bulgariei şi României. Motivul este că, într-un astfel de caz, trebuie să existe două proceduri şi două decizii separate.