Nepotul Regelui Mihai, la Pecica, de Ziua Regalității
Ziua Regalităţii va fi marcată în judeţul Arad, în prezenţa fostului Principe Nicolae. Nicolae Medford Mills va merge în oraşul Pecica, la stejarul plantat în cinstea Regelui Mihai, chiar în ziua în care s-a născut.
10 Mai 2018, 08:42
Comuniştii au încercat să tăie copacul, însă localnicii l-au păzit zi şi noapte, timp de câteva săptămâni, povestește primarul oraşului Pecica, Petru Antal. "Stejarul a fost plantat în aceeași zi în care s-a născut regele Mihai de învățătorul Laita de la o școală din Pecica, cu elevii dânsului, iar după al Doilea Război Mondial când puterea din România a fost preluată de partidul comunist, după câțiva ani nomenclaturiștii de pe acea vreme din localitate s-au gândit să taie toți pomii din piață. Au tăiat toți pomii, mai puțin stejarul. Oamenii din Pecica au făcut front comun și au făcut pază 24 de ore din 24 ca să împiedice puterea locală din acea vreme să taie și stejarul. Oamenii care au condus pe acea vreme au înțeles că nu o să poată să îl taie și au renunțat la acea idee", spune primarul Petru Antal.
Fostul principe Nicolae, care este însoţit de soţia sa, Alina, mai merge la o brutărie care produce celebra pită de Pecica, la liceul din oraş, la primărie, la Biserica Romano-Catolică şi Ferma de Bivoli. De la ora 19:00, fostul principe Nicolae şi soţia sa vor participa la Casa de Cultură la un concert de muzică veche cu soprana Nicolae Brola, în cadrul căruia un cor de 50 de copii va cânta imnul regal.
Foto: Regele Mihai și nepotul său, Nicolae Medford Mills