Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a transmis un mesaj de Ziua Naţională a României
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, precizează în mesajul de Ziua Naţională că toţi aparţinem unei singure naţiuni, faţă de care avem obligaţia să îi dăm şansa unui nou început.
01 Decembrie 2023, 13:12
El consideră că puterea interioară a românilor din ţară sau din diaspora este dată de măsura în care vom avea capacitatea ca, după 30 de ani de la Revoluţie şi la aproape două decenii de când am intrat în lumea euroatlantică, să reîmbrăţişăm ideea naţională şi să vedem cu luciditate ce ne împiedică să ne atingem întreg potenţialul.
RADOR