Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică speră să găsească o soluţie urgentă pentru centrala nucleară Zaporojie
Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) speră să ajungă la un acord cu Rusia şi Ucraina pentru crearea unei zone de protecţie la centrala nucleară Zaporojie până la sfârşitul anului, a declarat şeful organismului ONU de supraveghere nucleară, citat vineri de Reuters.
02 Decembrie 2022, 12:00
Centrala nucleară din sudul Ucrainei, cea mai mare din Europa, furniza aproximativ o cincime din electricitatea Ucrainei înainte de invazia Rusiei şi a fost forţată să funcţioneze pe generatoare de rezervă de mai multe ori.
Bombardamentele repetate în jurul centralei deţinute de Rusia au ridicat îngrijorări cu privire la posibilitatea unui accident grav la doar 500 km de locul celui mai grav accident nuclear din lume, dezastrul de la Cernobâl din 1986, notează Reuters.
'Angajamentul meu este să ajung la o soluţie cât mai curând posibil. Sper că până la sfârşitul anului', a declarat Rafael Grossi ziarului italian La Repubblica într-un interviu publicat vineri.
Grossi nu a exclus să se întâlnească cu preşedintele rus Vladimir Putin, precum şi cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.
'Scopul nostru este să evităm un accident nuclear, nu să creăm o situaţie militară ce ar favoriza fie una, fie cealaltă dintre părţi', a precizat Grossi.
Foto: pixabay