Aproape 9000 de cetăţeni ucraineni au intrat în România în ultimele 24 de ore
Aproape 9000 de cetăţeni ucraineni au intrat în România în ultimele 24 de ore, în creştere cu aproximativ 24 la sută faţă de ziua precedentă.
04 Decembrie 2022, 16:53
De la începutul războiului, aproape 3 milioane de ucraineni au tranzitat graniţele noastre, informează Poliţia de Frontieră. La nivel naţional, aproximativ 190.000 de persoane au efectuat formalităţile de control la graniţă, cele mai multe pe sensul de intrare. În acelaşi timp, instituţia precizează că nu a fost permisă intrarea în ţară pentru 14 străini care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege. De asemenea, nu a fost permisă ieşirea a 21 de cetăţeni români, din diferite motive legale.