Atacul forţelor ruse din oraşul ucrainean Viniţa a şocat comunitatea internaţională
Rachetele ruseşti au făcut cel puţin 23 de morţi in oraşul ucrainean Viniţa. Institutul American pentru Studii de Război, citat de presa ucraineană, anunţă că Rusia ar pregăti o ofensivă de proporţii în Donbas.

15 Iulie 2022, 16:34
Iar serviciile britanice citate de Reuters susţin că oraşul Bahmut pare a fi noul obiectiv al armatei ruse, care înaintează lent către vest, după ce a bombardat de mai multe ori oraşul Siversk din provincia Doneţk, potrivit Radio Romania Actualitati.
Luptele continuă în Ucraina. Armata rusă a bombardat fără întrerupere în această săptămână zonele din sud-est și chiar din centrul țării. Au fost luate în vizor și ținte civile, dar și infrastructura feroviară.
În Mikolaiv, cu puţin timp în urmă, mai multe rachete au fost îndreptate către două dintre cele mai mari universități din oraș. Tot aici, un hotel din centrul turistic a fost distrus, dar și trei școli, a transmis guvernatorul regiunii, Vitalie Ichim. La Herson, armata ucraineană încearcă să avanseze cu tehnica militară primită din Vest.
Ucrainenii au reușit să bombardeze un sanatoriu în care rușii și-au amplasat un centru de comandă. Au fost distruse și mai multe barăci în care locuiau soldații.
Sunt morți și răniți de partea armatei ruse, a transmis comandantul Forțelor de Apărare din Ucraina. Şi în est, în Luhansk, mai multe depozite cu armament rusesc au fost lovite cu sistemele de rachete HIMARS.
În centrul țării, în orașul Vinița, în urma bombardamentului unei clădiri de birouri, sunt încă dați dispăruți 39 de oameni, 23 de oameni au murit pe loc, printre care trei copii. 117 sunt răniți și mai multe mașini au fost distruse.
De când a început războiul au fost uciși 352 de copii. Ministerul Apărării din Ucraina transmite că Rusia a folosit până astăzi 17.300 de rachete, dintre care mai puțin de 300 au lovit ținte militare.
Mai aproape de granița cu România, în orașul Cernăuți oamenilor li se cere să fie precauți și să nu iasă din case decât dacă este urgent. Atacul de la Viniţa a avut loc la mai puțin de 200 km de orașul în care trăiesc foarte mulți etnici români.
Foto: pixabay