Cercetat penal pentru însușirea a 2.000 de lei uitați la bancomat
Un bărbat este cercetat penal pentru însuşirea bunului găsit, după ce a luat 2.000 de lei uitaţi la un bancomat, informează, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Satu Mare.
10 Octombrie 2024, 15:48
'În urma activităţilor investigative desfăşurate, poliţiştii au constatat faptul că, în cursul lunii martie a.c., un bărbat de 47 de ani, din judeţul Satu Mare, şi-a însuşit, fără drept, suma de 2.000 de lei, aparţinând unui alt bărbat de 44 de ani din municipiul Satu Mare, sumă pe care acesta a uitat să o ridice după ce a efectuat o tranzacţie la un bancomat', precizează sursa citată.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de însuşirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor.