Ascultă Radio Antena Satelor Live

Dosar penal după o bătaie între trei eleve de 14 şi 15 ani

Poliţiştii au întocmit un dosar penal după producerea unei agresiuni fizice între trei eleve de 14 şi 15 ani din municipiul Tecuci, informează, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Galaţi.

Dosar penal după o bătaie între trei eleve de 14 şi 15 ani
Foto: Pixabay

11 Mai 2023, 10:52

Potrivit sursei citate, la data de 10 mai, ora 13,09, Poliţia Municipiului Tecuci a fost sesizată, prin intermediul 112, cu privire la faptul că, pe strada Costache Racoviţă din localitate, a avut loc o agresiune fizică între trei adolescente, eleve în cadrul a două unităţi de învăţământ situate în imediata apropiere.

Din verificările preliminare, poliţiştii au stabilit că în timpul pauzei dintre orele de curs, mai mulţi elevi au ieşit în afara celor două unităţi de învăţământ în zona unui bloc de locuinţe, în vederea socializării.

În acest loc s-au întâlnit şi trei adolescente, două de 15 ani, eleve în clasa a IX-a şi una de 14 ani, elevă în clasa a VIII-a.

Între cele trei eleve a avut loc o discuţie în contradictoriu, în urma căreia s-au agresat fizic şi şi-au adresat cuvinte şi expresii vulgare.

De asemenea, ulterior acestui incident, în zona respectivă a venit şi mama uneia dintre minore, o femeie de 38 de ani, care a lovit-o cu palma în zona feţei de mai multe ori pe cea de 14 ani.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, iar cercetările vor fi continuate de poliţişti în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc acest incident, precum şi gradul de participare al fiecărei persoane.

SUA: Deficitul bugetar a continuat să se adâncească
Diverse 10 Aprilie 2025, 17:49

SUA: Deficitul bugetar a continuat să se adâncească

Deficitul public a crescut semnificativ în primele şase luni ale anului fiscal în Statele Unite, incluzând începutul noului...

SUA: Deficitul bugetar a continuat să se adâncească
Şofer român, condamnat în Franţa pentru trafic de cocaină
Diverse 10 Aprilie 2025, 17:47

Şofer român, condamnat în Franţa pentru trafic de cocaină

Un şofer român a fost condamnat joi de un tribunal francez la o amendă de peste 25 de milioane de euro şi o pedeapsă de zece...

Şofer român, condamnat în Franţa pentru trafic de cocaină
Recuperarea garanției, factorul-cheie în succesul sistemului SGR
Diverse 10 Aprilie 2025, 14:26

Recuperarea garanției, factorul-cheie în succesul sistemului SGR

La distanță de 17 luni de la implementarea Sistemului Garanție-Returnare (SGR), un sondaj recent arată că opt din zece români...

Recuperarea garanției, factorul-cheie în succesul sistemului SGR
BNR atrage atenția asupra mesajelor false care circulă în numele său
Diverse 10 Aprilie 2025, 12:36

BNR atrage atenția asupra mesajelor false care circulă în numele său

Banca Națională a României (BNR) a emis un avertisment privind apariția unor tentative de fraudă prin apeluri telefonice,...

BNR atrage atenția asupra mesajelor false care circulă în numele său
Panică într-un bloc din Vâlcea, după ce un apartament a luat foc de la o candelă uitată aprinsă
Diverse 09 Aprilie 2025, 16:34

Panică într-un bloc din Vâlcea, după ce un apartament a luat foc de la o candelă uitată aprinsă

Un incendiu a izbucnit, miercuri după-amiază, într-un apartament dintr-un bloc de locuințe din municipiul Râmnicu Vâlcea,...

Panică într-un bloc din Vâlcea, după ce un apartament a luat foc de la o candelă uitată aprinsă
Tradițiile și identitatea Banatului Montan vor fi celebrate anual pe 15 iunie
Diverse 08 Aprilie 2025, 12:17

Tradițiile și identitatea Banatului Montan vor fi celebrate anual pe 15 iunie

Banatul Montan are, începând din acest an, o zi oficială de sărbătoare: 15 iunie. Decizia a fost adoptată prin lege de Camera...

Tradițiile și identitatea Banatului Montan vor fi celebrate anual pe 15 iunie
A aruncat un câine într-un puț și a fost reținut pentru schingiuirea animalelor
Diverse 08 Aprilie 2025, 11:34

A aruncat un câine într-un puț și a fost reținut pentru schingiuirea animalelor

Un bărbat a fost reținut de polițiști, fiind acuzat de schingiuirea animalelor, după ce a aruncat o cățelușă într-un puț...

A aruncat un câine într-un puț și a fost reținut pentru schingiuirea animalelor
Reciclarea ajunge în mediul rural prin extinderea colectării ambalajelor
Diverse 05 Aprilie 2025, 13:21

Reciclarea ajunge în mediul rural prin extinderea colectării ambalajelor

Un nou pas important în lupta pentru un mediu mai curat: sistemul de colectare a ambalajelor reciclabile va fi extins și în...

Reciclarea ajunge în mediul rural prin extinderea colectării ambalajelor