Forţele ruse au capturat alte două localităţi de lângă oraşele Lisiciansk şi Severodoneţk
Forţele militare ruse au capturat localităţile Loskutivka şi Rai-Oleksandrivka situate mai la sud de oraşele ucrainene Lisiciansk şi Severodoneţk, asupra cărora este concentrată în prezent ofensiva rusă în regiunea Lugansk, a anunţat joi guvernatorul regiunii, Serghei Gaidai, informează Reuters.
23 Iunie 2022, 14:52
Forţele ucrainene continuă să apere Severodoneţk şi localităţile limitrofe Zolote şi Vovchoyrovka, a adăugat Gaidai.
Aflat sub un potop de foc al artileriei ruse, oraşul Lisiceansk din estul Ucrainei trăieşte un ''infern'', potrivit autorităţilor ucrainene, care admit avansul trupelor ruse ce încearcă să preia sub control întreaga regiune ucraineană Lugansk, punctul central al luptelor între trupele ucrainene şi cele ruse în ultimele săptămâni.
Pe 24 februarie, Rusia a lansat o agresiune militară neprovocată şi nejustificată contra Ucrainei. Moscova susţine că este vorba despre o ''operaţiune militară specială de denazificare'' a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei.
Foto: pixabay