Ascultă Radio Antena Satelor Live

Geopolitica nu poate avea nimic de-a face cu sportul, Jocurile Olimpice de la Paris ar putea fi un pas spre pace

Geopolitica nu poate avea nimic de-a face cu sportul, iar pedepsirea sportivilor din astfel de motive este inacceptabilă, precum şi sugestia ca sportivilor unei naţiuni să nu li se permită să participe la Jocurile Olimpice - a declarat vineri, ministrul ungar al afacerilor externe şi al comerţului exterior, Péter Szijjártó, la Budapesta.

Geopolitica nu poate avea nimic de-a face cu sportul, Jocurile Olimpice de la Paris ar putea fi un pas spre pace
Foto: Pixabay.com

15 Aprilie 2024, 19:48

Potrivit unui comunicat dat publicităţii de ministerul de resort, şeful diplomaţiei ungare a participat la conferinţa profesională "Ştiinţa sportului şi inovaţia" unde, în primul rând, a regretat faptul că ameninţarea războiului din Ucraina, psihoza războiului au pătruns acum în domenii ale vieţii în care nu ar fi trebuit să pătrundă, făcând situaţia şi mai disperată.
"Ne amintim de acest rol al Jocurilor Olimpice necontestat de nimeni, rolul de consolidator al păcii. Ne amintim de sportivi din ţări aflate în conflict, care, după un meci sau o competiţie, se îmbrăţişează în arenă sau pe teren. Şi cred că gravitatea situaţiei actuale este demonstrată de faptul că lumea sportului a devenit şi ea complet impregnată de geopolitică, de o abordare ideologică" - a subliniat ministrul ungar de externe.
"Dacă se ridică ideea de a nu permite sportivilor unei naţiuni să concureze la Jocurile Olimpice, cred că am ajuns foarte jos" - a mai precizat oficialul ungar, adăugând că el, personal, s-a opus excluderii sportivilor ruşi sub acuzaţia de dopaj cu mult înaintea războiului.
Ministrul ungar a precizat că, bineînţeles, nu militează în favoarea dopajului, ci împotriva principiului vinovăţiei colective, deoarece vinovaţii trebuie într-adevăr să fie pedepsiţi, dar din cauza lor nu trebuie stigmatizaţi toţi sportivii unei naţiuni.
"Consider că pedepsirea sportivilor din motive geopolitice şi obligarea lor să facă declaraţii politice sunt inacceptabile" - a declarat Péter Szijjártó.

RADOR

Târgu Jiu găzduiește unicul târg autorizat de miei din județ
Diverse 14 Aprilie 2025, 14:09

Târgu Jiu găzduiește unicul târg autorizat de miei din județ

Târgul de miei din Târgu Jiu și-a deschis oficial porțile, fiind singurul punct autorizat de vânzare a mieilor din județul...

Târgu Jiu găzduiește unicul târg autorizat de miei din județ
Delta din Carpați: Doripesco, brandul recunoaștere europeană
Diverse 11 Aprilie 2025, 13:17

Delta din Carpați: Doripesco, brandul recunoaștere europeană

În inima Țării Bârsei, acolo unde natura creează un echilibru rar între stuf, apă, păsări și vegetație acvatică, s-a născut o...

Delta din Carpați: Doripesco, brandul recunoaștere europeană
Cârnați din topor și mușchi perpelit: Gustul tradițional din Vâlcea cucerește Europa
Diverse 11 Aprilie 2025, 12:46

Cârnați din topor și mușchi perpelit: Gustul tradițional din Vâlcea cucerește Europa

Într-un colț pitoresc al Olteniei de sub munte, în comuna Mihăești, gustul autentic al produselor tradiționale românești este...

Cârnați din topor și mușchi perpelit: Gustul tradițional din Vâlcea cucerește Europa
SUA: Deficitul bugetar a continuat să se adâncească
Diverse 10 Aprilie 2025, 17:49

SUA: Deficitul bugetar a continuat să se adâncească

Deficitul public a crescut semnificativ în primele şase luni ale anului fiscal în Statele Unite, incluzând începutul noului...

SUA: Deficitul bugetar a continuat să se adâncească
Şofer român, condamnat în Franţa pentru trafic de cocaină
Diverse 10 Aprilie 2025, 17:47

Şofer român, condamnat în Franţa pentru trafic de cocaină

Un şofer român a fost condamnat joi de un tribunal francez la o amendă de peste 25 de milioane de euro şi o pedeapsă de zece...

Şofer român, condamnat în Franţa pentru trafic de cocaină
Recuperarea garanției, factorul-cheie în succesul sistemului SGR
Diverse 10 Aprilie 2025, 14:26

Recuperarea garanției, factorul-cheie în succesul sistemului SGR

La distanță de 17 luni de la implementarea Sistemului Garanție-Returnare (SGR), un sondaj recent arată că opt din zece români...

Recuperarea garanției, factorul-cheie în succesul sistemului SGR
BNR atrage atenția asupra mesajelor false care circulă în numele său
Diverse 10 Aprilie 2025, 12:36

BNR atrage atenția asupra mesajelor false care circulă în numele său

Banca Națională a României (BNR) a emis un avertisment privind apariția unor tentative de fraudă prin apeluri telefonice,...

BNR atrage atenția asupra mesajelor false care circulă în numele său
Un pădurar din Mureş a fost reţinut pentru 24 de ore pentru că a sprijinit alte persoane să taie şi să fure arbori
Diverse 10 Aprilie 2025, 09:36

Un pădurar din Mureş a fost reţinut pentru 24 de ore pentru că a sprijinit alte persoane să taie şi să fure arbori

Un pădurar din Mureş a fost reţinut pentru 24 de ore pentru că a sprijinit alte persoane să taie şi să fure arbori. În urma...

Un pădurar din Mureş a fost reţinut pentru 24 de ore pentru că a sprijinit alte persoane să taie şi să fure arbori