Ascultă Radio Antena Satelor Live

Moscova consideră că dacă Kievul respinge negocierile conflictul din Ucraina nu se va termina

Kremlinul a transmis marţi că ''operaţiunea militară specială'' a armatei ruse în Ucraina nu se va termina dacă Kievul respinge în continuare negocierile, după ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat un decret ce declară ''imposibile'' negocierile cu preşedintele rus Vladimir Putin şi se declară dispus ''la un dialog cu Rusia, dar cu un alt preşedinte al Rusiei'', relatează Reuters.

Moscova consideră că dacă Kievul respinge negocierile conflictul din Ucraina nu se va termina

04 Octombrie 2022, 13:18

''Vom aştepta fie ca actualul preşedinte (Zelenski) să-şi schimbe poziţia, fie ca viitorul preşedinte (ucrainean) să-şi schimbe poziţia în interesul poporului ucrainean'', a declarat presei purtătorul de cuvânt al preşedintelui Putin, Dmitri Peskov.

Întrebat despre relatările din presă conform cărora Rusia s-ar pregăti să demonstreze că este pregătită să folosească arme nucleare în conflictul său cu Ucraina, Peskov a răspuns că preşedinţia rusă nu doreşte să ia parte la retorica nucleară răspândită de puterile occidentale şi de organizaţiile mass-media.

Publicaţia The Times a susţinut luni că NATO a avertizat statele sale membre că Putin vrea să desfăşoare un test nuclear la graniţa Ucrainei. Întrebat şi despre această relatare, Peskov a răspuns din nou că Rusia nu doreşte să ia parte la exerciţii occidentale de ''retorică nucleară''.

Pe de altă parte, el a calificat drept un ''pas pozitiv'' faptul că fondatorul Tesla, Elon Musk, a lansat un apel la negocieri de pace între Rusia şi Ucraina şi a schiţat un posibil acord de pace, iniţiativă criticată virulent de Kiev.

Dmitri Peskov a subliniat în acest context că Moscova a fost mereu deschisă negocierilor cu Kievul.

Ultimele negocieri faţă în faţă ruso-ucrainene au avut loc la Istanbul la sfârşitul lunii martie şi au adus atunci unele speranţe că s-ar putea conveni o soluţie care să pună capăt conflictului armat declanşat de invazia lansată de Rusia în luna precedentă. Ulterior însă, discuţiile între cele două părţi au fost sistate.

În timp ce Kievul şi-a motivat refuzul de a negocia prin crimele comise de trupele ruse, Moscova consideră că ţările occidentale, în special SUA, au impus Ucrainei să nu mai negocieze cu Rusia sperând că prin susţinerea cu arme şi muniţii a armatei ucrainene aceasta ar putea obţine în final o victorie militară împotriva Rusiei.

Această aşteptare a dat unele rezultate în ultimele săptămâni, o contraofensivă a armatei ucrainene conducând la eliberarea a mii de kilometri pătraţi din teritoriile ocupate de Rusia. Aceasta din urmă a răspuns însă prin referendumuri de anexare a provinciilor ucrainene ocupate parţial şi prin decretarea de către preşedintele Vladimir Putin a mobilizării a 300 de mii de rezervişti.

Dmitri Peskov a mai declarat marţi că Putin ar putea promulga în cursul zilei legile de anexare a celor patru provincii ucrainene, Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie.

Foto: pixabay

Cozonacii din comerț, plini de chimicale și etichete cu informații incomplete
Diverse 17 Aprilie 2025, 13:38

Cozonacii din comerț, plini de chimicale și etichete cu informații incomplete

Cozonacii industriali, prezenți în această perioadă în toate marile lanțuri de magazine, ascund sub ambalaje atrăgătoare o...

Cozonacii din comerț, plini de chimicale și etichete cu informații incomplete
Moara cu apă din Cârțișoara prinde din nou viață după 17 ani de tăcere
Diverse 16 Aprilie 2025, 12:18

Moara cu apă din Cârțișoara prinde din nou viață după 17 ani de tăcere

În inima comunei Cârțișoara, județul Sibiu, o moară cu apă, una dintre puținele rămase în picioare în Țara Făgărașului, va fi...

Moara cu apă din Cârțișoara prinde din nou viață după 17 ani de tăcere
Incident neașteptat la o școală, dupa ce un elev de clasa a II-a a spart cu mâinile un geam chiar în timpul orei
Diverse 15 Aprilie 2025, 14:25

Incident neașteptat la o școală, dupa ce un elev de clasa a II-a a spart cu mâinile un geam chiar în timpul orei

Un incident a avut loc marţi dimineață, într-o școală gimnazială din Târgu Mureş, unde un elev de clasa a II-a a spart cu...

Incident neașteptat la o școală, dupa ce un elev de clasa a II-a a spart cu mâinile un geam chiar în timpul orei
Târgu Jiu găzduiește unicul târg autorizat de miei din județ
Diverse 14 Aprilie 2025, 14:09

Târgu Jiu găzduiește unicul târg autorizat de miei din județ

Târgul de miei din Târgu Jiu și-a deschis oficial porțile, fiind singurul punct autorizat de vânzare a mieilor din județul...

Târgu Jiu găzduiește unicul târg autorizat de miei din județ
Delta din Carpați: Doripesco, brandul recunoaștere europeană
Diverse 11 Aprilie 2025, 13:17

Delta din Carpați: Doripesco, brandul recunoaștere europeană

În inima Țării Bârsei, acolo unde natura creează un echilibru rar între stuf, apă, păsări și vegetație acvatică, s-a născut o...

Delta din Carpați: Doripesco, brandul recunoaștere europeană
Cârnați din topor și mușchi perpelit: Gustul tradițional din Vâlcea cucerește Europa
Diverse 11 Aprilie 2025, 12:46

Cârnați din topor și mușchi perpelit: Gustul tradițional din Vâlcea cucerește Europa

Într-un colț pitoresc al Olteniei de sub munte, în comuna Mihăești, gustul autentic al produselor tradiționale românești este...

Cârnați din topor și mușchi perpelit: Gustul tradițional din Vâlcea cucerește Europa
SUA: Deficitul bugetar a continuat să se adâncească
Diverse 10 Aprilie 2025, 17:49

SUA: Deficitul bugetar a continuat să se adâncească

Deficitul public a crescut semnificativ în primele şase luni ale anului fiscal în Statele Unite, incluzând începutul noului...

SUA: Deficitul bugetar a continuat să se adâncească
Şofer român, condamnat în Franţa pentru trafic de cocaină
Diverse 10 Aprilie 2025, 17:47

Şofer român, condamnat în Franţa pentru trafic de cocaină

Un şofer român a fost condamnat joi de un tribunal francez la o amendă de peste 25 de milioane de euro şi o pedeapsă de zece...

Şofer român, condamnat în Franţa pentru trafic de cocaină