Ascultă Radio Antena Satelor Live

Numărul cazurilor de consum fraudulos de gaze naturale şi energie electrică a crescut cu 40%, în 2023

Inspecţia energetică, structură specializată din cadrul Delgaz Grid, a identificat anul trecut un număr de 1.509 de cazuri de consum fraudulos, cu aproape 40% mai multe faţă de anul 2022, 906 dintre acestea fiind la gaze naturale iar 603 la energie electrică, a anunţat joi compania.

Numărul cazurilor de consum fraudulos de gaze naturale şi energie electrică a crescut cu 40%, în 2023
Foto: Pixabay

22 Februarie 2024, 16:45

Conform sursei citate, pentru identificarea persoanelor vinovate şi recuperarea prejudiciului, au fost întocmite şi transmise plângeri penale către instituţiile abilitate.

'Instalaţiile clandestine, intervenţiile neautorizate asupra branşamentelor şi contoarelor de gaze naturale/electricitate pot duce la incidente cu urmări dintre cele mai grave, ignorate în primul rând de cei care consideră că în acest mod pot beneficia de energie gratuită', se menţionează în comunicat.

Reprezentanţii companiei susţin că orice astfel de instalaţie improvizată constituie o sursă de incendiu, electrocutare, explozie, intoxicaţie etc.

'Pentru un câştig nesemnificativ în raport cu consecinţele posibile, oamenii îşi riscă bunurile, locuinţa, afacerea, sănătatea sau chiar viaţa. Pot avea de suferit atât cei care 'se bucură' de consumul fraudulos prin facturi mai mici, dar şi persoanele, locuinţele, agenţii economici din vecinătate şi, nu în ultimul rând, mediul. Performanţele reţelelor de distribuţie sunt afectate de improvizaţiile şi instalaţiile clandestine, de cantitatea de energie necontorizată. La fel şi protecţiile şi automatizările ce sunt proiectate şi reglate ţinând cont de un consum cunoscut, declarat', se precizează în comunicat.

În cazul fraudelor, consumul nu este cunoscut şi atunci nici reţelele nu funcţionează la parametri normali, având de suferit şi consumatorii oneşti ce îşi plătesc cu regularitate facturile, precizează compania.

Conform sursei citate, cantitatea de energie sustrasă în cele 1.509 cazuri descoperite anul trecut se ridică la circa 24 de milioane de kWh, cu o valoare de peste 11,7 milioane de lei.

Delgaz Grid, compania de distribuţie din cadrul Grupului german E.ON, operează o reţea de gaze naturale de 25.800 km în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a României şi o reţea de electricitate de peste 81.500 km în şase judeţe din Moldova: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui.

Târgu Jiu găzduiește unicul târg autorizat de miei din județ
Diverse 14 Aprilie 2025, 14:09

Târgu Jiu găzduiește unicul târg autorizat de miei din județ

Târgul de miei din Târgu Jiu și-a deschis oficial porțile, fiind singurul punct autorizat de vânzare a mieilor din județul...

Târgu Jiu găzduiește unicul târg autorizat de miei din județ
Delta din Carpați: Doripesco, brandul recunoaștere europeană
Diverse 11 Aprilie 2025, 13:17

Delta din Carpați: Doripesco, brandul recunoaștere europeană

În inima Țării Bârsei, acolo unde natura creează un echilibru rar între stuf, apă, păsări și vegetație acvatică, s-a născut o...

Delta din Carpați: Doripesco, brandul recunoaștere europeană
Cârnați din topor și mușchi perpelit: Gustul tradițional din Vâlcea cucerește Europa
Diverse 11 Aprilie 2025, 12:46

Cârnați din topor și mușchi perpelit: Gustul tradițional din Vâlcea cucerește Europa

Într-un colț pitoresc al Olteniei de sub munte, în comuna Mihăești, gustul autentic al produselor tradiționale românești este...

Cârnați din topor și mușchi perpelit: Gustul tradițional din Vâlcea cucerește Europa
SUA: Deficitul bugetar a continuat să se adâncească
Diverse 10 Aprilie 2025, 17:49

SUA: Deficitul bugetar a continuat să se adâncească

Deficitul public a crescut semnificativ în primele şase luni ale anului fiscal în Statele Unite, incluzând începutul noului...

SUA: Deficitul bugetar a continuat să se adâncească
Şofer român, condamnat în Franţa pentru trafic de cocaină
Diverse 10 Aprilie 2025, 17:47

Şofer român, condamnat în Franţa pentru trafic de cocaină

Un şofer român a fost condamnat joi de un tribunal francez la o amendă de peste 25 de milioane de euro şi o pedeapsă de zece...

Şofer român, condamnat în Franţa pentru trafic de cocaină
Recuperarea garanției, factorul-cheie în succesul sistemului SGR
Diverse 10 Aprilie 2025, 14:26

Recuperarea garanției, factorul-cheie în succesul sistemului SGR

La distanță de 17 luni de la implementarea Sistemului Garanție-Returnare (SGR), un sondaj recent arată că opt din zece români...

Recuperarea garanției, factorul-cheie în succesul sistemului SGR
BNR atrage atenția asupra mesajelor false care circulă în numele său
Diverse 10 Aprilie 2025, 12:36

BNR atrage atenția asupra mesajelor false care circulă în numele său

Banca Națională a României (BNR) a emis un avertisment privind apariția unor tentative de fraudă prin apeluri telefonice,...

BNR atrage atenția asupra mesajelor false care circulă în numele său
Un pădurar din Mureş a fost reţinut pentru 24 de ore pentru că a sprijinit alte persoane să taie şi să fure arbori
Diverse 10 Aprilie 2025, 09:36

Un pădurar din Mureş a fost reţinut pentru 24 de ore pentru că a sprijinit alte persoane să taie şi să fure arbori

Un pădurar din Mureş a fost reţinut pentru 24 de ore pentru că a sprijinit alte persoane să taie şi să fure arbori. În urma...

Un pădurar din Mureş a fost reţinut pentru 24 de ore pentru că a sprijinit alte persoane să taie şi să fure arbori