Numărul refugiaţilor ucraineni s-a apropiat de pragul de 14 milioane (UNICEF)
De la începutul escaladării crizei ucrainene, sfârşitul lunii februarie 2022, peste opt milioane de persoane au devenit persoane strămutate intern pe teritoriul Ucrainei, potrivit unui studiu UNICEF postat pe site-ul organizaţiei.
20 Mai 2022, 10:31
Potrivit textului raportului UNICEF, 52% dintre gospodăriile strămutate au cel puţin un copil, cu vârsta cuprinsă între 5 şi 17 ani, iar 22% au copii sub cinci ani. "Numărul total al persoanelor forţate să fugă (inclusiv în străinătate), din cauza ostilităţilor se apropie de 14 milioane. Accesul la medicamente, alimente, igienă şi servicii medicale rămâne o necesitate esenţială", a specificat UNICEF. După cum a menţionat organizaţia, din 24 februarie, peste 300.000 de copii din Ucraina au primit sprijin din partea UNICEF, iar peste 1,3 milioane de oameni au primit acces la apă curată. Anterior, s-a raportat că peste 1,3 milioane de refugiaţi din Donbas şi din Ucraina au sosit în Rusia.
RADOR
Foto: Pixabay