Şeful spionilor lui Vladimir Putin a spus că a discutat despre Ucraina cu directorul CIA
Şeful serviciului rus de informaţii externe, Serghei Narîşkin, a declarat că a discutat despre problemele nucleare şi despre Ucraina cu directorul Agenţiei Centrale de Informaţii a Statelor Unite, William Burns.

30 Noiembrie 2022, 13:54
Cei doi oficiali s-au întâlnit în Turcia pe 14 noiembrie, contactul direct de cel mai înalt nivel dintre cele două părţi de când Rusia a invadat Ucraina în februarie. Oficialii din Rusia nu au comentat anterior ceea ce s-a discutat acolo, spunând că subiectul este "sensibil". Administraţia de la Washington a comunicat că William Burns a transmis un avertisment cu privire la consecinţele oricărei utilizări de către Rusia a armelor nucleare. Elizabeth Rood, însărcinată cu afaceri la Ambasada SUA de la Moscova, a declarat săptămâna aceasta agenţiei de presă ruse RIA că dl Burns "nu a negociat nimic şi nu a discutat despre o soluţionare a conflictului din Ucraina". Dl Narîşkin a declarat pentru RIA: "Din partea mea, confirm declaraţia doamnei Rood. În plus, pot sublinia că expresiile cel mai des folosite la această întâlnire au fost 'stabilitate strategică, 'securitate nucleară', 'Ucraina' şi 'regimul de la Kiev'". El a confirmat, de asemenea, declaraţia dnei Rood conform căreia cele două ţări au un canal special de gestionare a riscurilor şi că dacă ar fi nevoie de o altă astfel de conversaţie, ar putea avea loc.
RADOR
Foto: Pixabay