Senator condamnat, dat în urmărire internațională
Fostul senator UDMR Covasna Olosz Gergely, condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență, a fost dat în urmărire internațională.
03 Ianuarie 2019, 15:24
Purtatorul de cuvânt al Inspectoratului Judetean de Politie Covasna, Nicoleta Tolvaj Marin (se citeste Tolvai), a declarat joi ca, în luna decembrie, Olosz a fost dat în urmarire nationala si consemn la frontiera pentru punerea în executare a mandatului, iar acum a fost dat în urmarire internationala, facându-se verificari pentru depistarea si retinerea acestuia.
Olosz Gergely, fost presedinte al ANRE si fost senator UDMR Covasna, a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casatie si Justitie la trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenta în forma continuata.
Totodata, instanta a mai dispus confiscarea de la Olosz Gergely a sumelor de 384.000 de euro si 400.000 lei si mentinerea sechestrului asigurator asupra tuturor bunurilor mobile ale acestuia pâna la recuperarea prejudiciului.
În acelasi dosar au mai fost condamnati Ion Bîrcina - un an si patru luni închisoare cu executare, Costin Iliescu - un an si patru luni închisoare cu suspendare, Catalin Stan - doi ani cu suspendare, Ovidiu Ionel Badea - un an cu suspendare.
OANA NEGREA