„Simfonia Lalelelor”, explozie de culoare și parfum
Cea de-a 41-a ediţie a Simfoniei Lalelelor, va avea loc, în acest sfârșit de săptămână, la Pitești. La eveniment vor participa peste 350 de comercianţi, din țară și din străinătate.
19 Aprilie 2018, 07:33
Cei interesați pot cumpăra diverse specii de flori, arbuşti, seminţe de flori şi utilaje de grădinărit, dar şi produse artizanale. Dacă vremea va fi bună, comercianţii ar putea să rămână pe spaţiile ocupate şi săptămâna viitoare.
Cea mai mare expoziție florală din România se va deschide mâine, 20 aprilie, la ora 10.30, cu Parada Florilor care marchează, practic, debutul Simfoniei Lalelelor. Pe traseul Piaţa Primăriei – Casa Cărţii - se vor afla trei care alegorice la a căror realizare şi-au adus contribuţia voluntari din Olanda şi din administraţia locală.
Tema principală este „România, în anul Centenarului Marii Uniri”. Expoziţia dendro-floricolă de la Casa Cărţii, va putea fi vizitată, gratuit, pana duminica, 22 aprilie.
Sursa: Constantin Pașol, corespondent Antena Satelor
Sursa Foto: Paradisul Verde