Ștefan Manea, fondatorul Hofigal, a trecut în neființă
Ing. chimist Ștefan Manea este unul dintre marile repere ale cercetării românești în domeniul plantelor medicinale și aromatice.
15 Mai 2018, 10:04
Excelent profesionist, vizionar dotat cu o putere de muncă și un talent creator ieșite din comun, Ștefan Manea a dat o nouă valoare florei românești printr-o valorificare superioară a calităților terapeutice ale acesteia, în condiții avansate de tehnologizare, cu respectarea celor mai exigente condiții de nivel european ale acestei industrii. Rămâne în urma sa un brand de prestigiu românesc, HOFIGAL, cea mai puternică divizie de cercetare din industria farmaceutică și cosmetică din România și una dintre cele mai renumite mărci pentru produsele homeopate, fitoterapeutice și galenice din țara noastră.
Suplimentele alimentare, produsele cosmetice, ceaiurile și tincturile alcătuiesc un portofoliu impresionant de peste 450 de produse care s-au bucurat de o reală apreciere internațională. Excelența acestor remedii a fost marcată prin cele peste 80 de medalii, din care 45 de aur de aur primite la târgurile și expozițiile mondiale prestigioase.
I se spunea „omul în viață cu cele mai multe brevete de invenții de pe planetă”, peste 121, toate fiind transformate în remedii naturale iubite și consumate de către români și nu numai. Cercetătorul Ștefan Manea a fost profund preocupat de sănătatea românilor pe care i-a iubit și i-a onorat prin invențiile sale, una dintre constantele activității sale fiind aceea de a contribui la educarea pentru sănătate a românilor și de a promova prevenția ca stil de viață.
Chiar în momentul în care scriem acest comunicat de presă, se află sub tipar cartea „Secrete pentru o viață fără cancer”, un interviu-fluviu realizat dintr-o perspectivă nouă și dinamică, cu multe dezvăluiri, în care reputatul cercetător invită la respect și grijă față de propria sănătate și oferă ghidaje complete de a preveni această teribilă patologie care se află într-o creștere îngrijorătoare în România. Prin întreaga sa viață, prin pasiunea pentru știință și prin dragostea față de semenii săi, Ștefan Manea ne servește drept exemplu.
Mottoul său ”Natura are soluții la toate” este calea regală pe care medicina viitorului trebuie să o parcurgă pentru a fi cu adevărat în slujba sănătății oamenilor.
Toți cei care doresc să depună un ultim omagiu sunt așteptați încă de astăzi la Capela Mare din Cimitirul Bellu ortodox, începând cu orele 17.00.
Slujba religioasă va avea loc joi, orele 14.00 la capela Cimitirului Bellu ortodox, iar înmormântarea la cimitirul din Popești-Leordeni.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Sursa: Hofigal
Sursa Foto: cariereonline.ro