Ascultă Radio Antena Satelor Live

Suspectul în cazul crimei din localitatea Istria a fost reţinut de anchetatori

Poliţiştii l-au reţinut aseară, în baza unei ordonanţe, pe unicul suspect în cazul crimei din localitatea Istria, faptă comisă la sfârşitul săptămânii trecute în timpul unei dispute violente.

11 Decembrie 2018, 07:17

După cum a informat printr-un comunicat de presă Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa, Acxinte Plăvan, în vârstă de 62 de ani, din localitatea Istria, cercetat pentru omor, a fost reţinut în baza ordonanţei emisă de procurorul de caz, urmând ca marţi să fie prezentat Tribunalului Constanţa cu propunere de arestare preventivă.Pe 10 decembrie, autorităţile au descoperit piciorul secţionat şi carbonizat al unui bărbat iar apoi, extinzând cercetările, a fost găsit întregul cadavru al acestuia, îngropat în curtea casei în care locuia împreună cu principalul suspect al crimei.Anchetatorii au stabilit că victima a fost ucisă şi apoi incendiată, principalul suspect fiind Acxinte Plăvan. În urma cercetărilor s-a stabilit că, la sfârşitul săptămânii trecute, între bărbatul omorât, în vârstă de 49, şi agresorul său a izbucnit un conflict pe fondul consumului de băuturi alcoolice.”La un moment dat, criminalul ar fi luat un topor cu care l-a ucis pe celălalt după care a dat foc cadavrului, iar apoi l-a îngropat în curtea casei”, se arată în comunicatul IPJ. Trupul neînsufleţit a fost găsit de câinii din gospodărie, aceştia reuşind să rupă un picior din cadavru, pe care l-au dus pe câmp, unde a fost găsită de un localnic care a anunţat autorităţile.Investigaţiile continuă pentru a se stabili cu exactitate şirul evenimentelor.

Sursa: agerpres.ro
Sursa foto: libertatea.ro

Cozonacii din comerț, plini de chimicale și etichete cu informații incomplete
Diverse 17 Aprilie 2025, 13:38

Cozonacii din comerț, plini de chimicale și etichete cu informații incomplete

Cozonacii industriali, prezenți în această perioadă în toate marile lanțuri de magazine, ascund sub ambalaje atrăgătoare o...

Cozonacii din comerț, plini de chimicale și etichete cu informații incomplete
Moara cu apă din Cârțișoara prinde din nou viață după 17 ani de tăcere
Diverse 16 Aprilie 2025, 12:18

Moara cu apă din Cârțișoara prinde din nou viață după 17 ani de tăcere

În inima comunei Cârțișoara, județul Sibiu, o moară cu apă, una dintre puținele rămase în picioare în Țara Făgărașului, va fi...

Moara cu apă din Cârțișoara prinde din nou viață după 17 ani de tăcere
Incident neașteptat la o școală, dupa ce un elev de clasa a II-a a spart cu mâinile un geam chiar în timpul orei
Diverse 15 Aprilie 2025, 14:25

Incident neașteptat la o școală, dupa ce un elev de clasa a II-a a spart cu mâinile un geam chiar în timpul orei

Un incident a avut loc marţi dimineață, într-o școală gimnazială din Târgu Mureş, unde un elev de clasa a II-a a spart cu...

Incident neașteptat la o școală, dupa ce un elev de clasa a II-a a spart cu mâinile un geam chiar în timpul orei
Târgu Jiu găzduiește unicul târg autorizat de miei din județ
Diverse 14 Aprilie 2025, 14:09

Târgu Jiu găzduiește unicul târg autorizat de miei din județ

Târgul de miei din Târgu Jiu și-a deschis oficial porțile, fiind singurul punct autorizat de vânzare a mieilor din județul...

Târgu Jiu găzduiește unicul târg autorizat de miei din județ
Delta din Carpați: Doripesco, brandul recunoaștere europeană
Diverse 11 Aprilie 2025, 13:17

Delta din Carpați: Doripesco, brandul recunoaștere europeană

În inima Țării Bârsei, acolo unde natura creează un echilibru rar între stuf, apă, păsări și vegetație acvatică, s-a născut o...

Delta din Carpați: Doripesco, brandul recunoaștere europeană
Cârnați din topor și mușchi perpelit: Gustul tradițional din Vâlcea cucerește Europa
Diverse 11 Aprilie 2025, 12:46

Cârnați din topor și mușchi perpelit: Gustul tradițional din Vâlcea cucerește Europa

Într-un colț pitoresc al Olteniei de sub munte, în comuna Mihăești, gustul autentic al produselor tradiționale românești este...

Cârnați din topor și mușchi perpelit: Gustul tradițional din Vâlcea cucerește Europa
SUA: Deficitul bugetar a continuat să se adâncească
Diverse 10 Aprilie 2025, 17:49

SUA: Deficitul bugetar a continuat să se adâncească

Deficitul public a crescut semnificativ în primele şase luni ale anului fiscal în Statele Unite, incluzând începutul noului...

SUA: Deficitul bugetar a continuat să se adâncească
Şofer român, condamnat în Franţa pentru trafic de cocaină
Diverse 10 Aprilie 2025, 17:47

Şofer român, condamnat în Franţa pentru trafic de cocaină

Un şofer român a fost condamnat joi de un tribunal francez la o amendă de peste 25 de milioane de euro şi o pedeapsă de zece...

Şofer român, condamnat în Franţa pentru trafic de cocaină