Turcia susţine că Crimeea ar trebui să revină Ucrainei
Turcia susţine că Crimeea ar trebui să revină Ucrainei în cazul semnării unui acord cu Rusia.

24 August 2022, 14:55
Crimeea va trebui să redevină parte a teritoriului ucrainean dacă se va semna un acord între Rusia şi Ucraina. Această opinie a fost exprimată, miercuri, de purtătorul de cuvânt al preşedintelui Turciei, Ibrahim Kalin, într-un interviu acordat companiei de televiziune CNN. "Anexarea Crimeii de către Rusia este ilegală, iar poziţia Turciei în această problemă nu s-a schimbat din 2014. Crimeea este parte a teritoriului ucrainean. Aceasta ar trebui să constituie baza oricărui acord care va fi încheiat între Rusia şi Ucraina" - a declarat Ibrahim Kalin, citat de postul de televiziune turcesc TRT. Menţionăm că, marţi, preşedintele Turicie, Recep Tayyip Erdogan, a declarat că "dreptul internaţional impune ca Crimeea să fie returnată Ucrainei, fiind parte integrantă a acesteia".
RADOR
Foto: Pixabay