Ucraina: Ajutorul nu poate ajunge la locuitorii din Mariupol
Oraşul Mariupol din sudul Ucrainei rămâne inaccesibil pentru cei care vor să intre şi 'foarte periculos' pentru cei care încearcă să iasă, a declarat vineri un consilier al primarului local, transmite Reuters.
01 Aprilie 2022, 08:32
Potrivit acestui consilier, Petro Andriuşcenko, forţele ruse împiedică începând de joi trecerea oricărui ajutor umanitar destinat locuitorilor rămaşi captivi în oraş, ceea ce arată că nu a fost creat un 'coridor umanitar' aşa cum era planificat, anunta Agerpres.
'Oraşul rămâne închis la intrare şi foarte periculos la ieşirea cu mijloc de transport personal', a scris Andriuşcenko pe aplicaţia de mesagerie Telegram.
'În plus, de ieri ocupanţii au blocat categoric intrarea oricărui ajutor umanitar - chiar şi în cantităţi mici - în oraş', a subliniat acesta.
Un convoi de autobuze care urma să pornească joi spre Mariupol nu a ajuns în oraş, au afirmat joi seara oficiali ucraineni.
Primarul oraşului a indicat mai devreme în această săptămână că până la 170.000 de locuitori erau blocaţi în interiorul oraşului, fără curent electric şi cu provizii tot mai puţine. Potrivit acestuia, cel puţin 5.000 de civili au fost ucişi până acum de bombardamentele ruse.
Mariupol, cu o populaţie înainte de război de 400.000 de locuitori, a fost un punct strategic important încă de la începutul invaziei militare ruse, în urmă cu cinci săptămâni, oraşul fiind bombardat constant.
Încercările repetate de a organiza evacuarea civililor din Mariupol prin coridoare sigure au eşuat până acum, părţile ucraineană şi rusă acuzându-se reciproc. Rusia neagă că acţiunile sale contra Ucrainei au ca ţintă civilii.
În estul Ucrainei, guvernatorul regiunii Lugansk a afirmat că speră ca vineri să fie deschise cinci coridoare sigure către oraşe şi alte localităţi din regiune.
Foto: pixabay