Vagoanele cu cereale din Ucraina vor ajunge la silozul Anghel Saligny
Vagoanele cu cereale din Ucraina vor ajunge la silozul Anghel Saligny al Administraţiei Porturilor Dunării Maritime Galaţi.
17 August 2022, 14:10
Primele 20 de vagoane cu cereale din Ucraina vor ajunge în această seară la silozul Anghel Saligny al Administraţiei Porturilor Dunării Maritime, Galaţi. Pentru accesul garniturilor este folosită, pentru prima oară, şina de cale ferată cu ecartament larg, amenajată special pentru acest lucru, de către Regionala CFR Galaţi.
Această cale ferată pe care nu a mai circulat niciun tren de marfă în ultimii 22 de ani a fost operaţionalizată de Regionala CFR Galaţi, după ce la licitaţia organizată de Ministerul Transporturilor nu s-a prezentat niciun constructor. În lipsa acestei porţiuni feroviare cu ecartament larg, vagoanele cu marfă din Ucraina ar fi trebuit mutate una câte una cu o macara de pe osiile cu ecartament larg pe cele cu ecartament european, o procedură ineficientă, având în vedere cantităţile mari de cereale din Ucraina. Marcela Costea, directorul Administraţiei Porturilor Dunării Maritime Galaţi:
Marcela Costea: „Preluarea transportului de marfă dinspre Ucraina spre Portul Docuri Galaţi prin punctul vamal Giurgiuleşti a reprezentat o provocare, dar şi o oportunitate pentru toţi factorii implicaţi în realizarea lanţului logistic aferent. Astfel, aceste vagoane urmează să se descarce în silozul Anghel Saligny şi ulterior încărcate pe o navă maritimă spre destinaţia finală.”
Zilele următoare sunt aşteptate în Port Docuri Galaţi alte 40 de vagoane cu cereale din Ucraina, care, datorită liniei feroviare cu ecartament larg, nu doar că intră direct în siloz, dar tot din siloz pot pleca garniturile de tren încărcate cu cereale pe linia cu ecartament normal către alte destinaţii din România sau Europa.
RADOR
Foto: Pixabay