Ascultă Radio Antena Satelor Live

Zeci de de cadavre descoperite într-o groapă comună din regiunea Doneţk

Poliţia ucraineană a încheiat lucrările de exhumare a cadavrelor dintr-o groapă comună descoperită în Liman, în regiunea Doneţk (est), după ce oraşul a fost eliberat din mâinile trupelor ruse, relatează EFE vineri.

Zeci de de cadavre descoperite într-o groapă comună din regiunea Doneţk

21 Octombrie 2022, 08:10

Aceasta este, potrivit poliţiei, cea mai mare groapă comună descoperită în acest oraş eliberat de ucraineni după ocuparea sa de forţele ruse şi care se află într-una din cele patru regiuni pe care Moscova le-a anexat recent.

Au fost găsite în total 111 corpuri de civili şi 35 aparţinând unor militari ucraineni, a precizat într-un comunicat departamentul principal din regiunea Doneţk al poliţiei naţionale ucrainene, citat de agenţia de presă Ukrinform.

'Poliţia şi-a încheiat activităţile de investigare la un cimitir din Liman, unde au fost descoperite două locuri de înmormântare în masă după ce oraşul a fost eliberat de agresorul rus', se menţionează în comunicat.

'Civilii au fost îngropaţi într-un loc, iar apărătorii ucraineni - separat. Morţii au fost îngropaţi în tranşee', potrivit poliţiei ucrainene.

Totodată, reprezentanţii autorităţilor precizează că 'unele morminte sunt fără nume'.

Alte 25 de locuri de înmormântare au fost descoperite în Liman, unde echipe de anchetă cercetează în prezent, conform poliţiei.

'În general, în zonele eliberate din regiunea Doneţk au fost detectate 58 de situri de înmormântare în masă. Poliţia primeşte zilnic din ce în ce mai multe sesizări de la locuitorii din zonă despre existenţa unor noi morminte. Dar la unele din ele este imposibil de ajuns din cauza ostilităţilor intense din teren', explică reprezentanţii forţelor de ordine.

Până în prezent, un total de 166 de cadavre au fost exhumate în nordul regiunii Doneţk, în zonele pe care ucrainenii le-au preluat sub controlul lor.

Printre victimele civile figurează 85 de bărbaţi, 66 de femei, cinci băieţi mici şi zece cadavre al căror sex nu a fost încă identificat.

Potrivit informaţiilor preliminare, majoritatea victimelor au murit din cauza rănilor provocate de schije şi din cauze naturale. Dar unele dintre cadavre prezentau semne de moarte violentă.

Anchetatorii ucraineni au anunţat că numărul soldaţilor care au fost executaţi de militarii ruşi va fi confirmat imediat ce toate expertizele vor fi finalizate.

Doneţk, alături de Lugansk, în est, şi Zaporojie şi Herson, în sud -toate anexate de Rusia - constituie locul unde s-au concentrat luptele între ucraineni şi ruşi în ultimele săptămâni şi unde, potrivit Kievului, forţele ucrainene au recucerit segmente importante de teritoriu.

Foto: pixabay

Cozonacii din comerț, plini de chimicale și etichete cu informații incomplete
Diverse 17 Aprilie 2025, 13:38

Cozonacii din comerț, plini de chimicale și etichete cu informații incomplete

Cozonacii industriali, prezenți în această perioadă în toate marile lanțuri de magazine, ascund sub ambalaje atrăgătoare o...

Cozonacii din comerț, plini de chimicale și etichete cu informații incomplete
Moara cu apă din Cârțișoara prinde din nou viață după 17 ani de tăcere
Diverse 16 Aprilie 2025, 12:18

Moara cu apă din Cârțișoara prinde din nou viață după 17 ani de tăcere

În inima comunei Cârțișoara, județul Sibiu, o moară cu apă, una dintre puținele rămase în picioare în Țara Făgărașului, va fi...

Moara cu apă din Cârțișoara prinde din nou viață după 17 ani de tăcere
Incident neașteptat la o școală, dupa ce un elev de clasa a II-a a spart cu mâinile un geam chiar în timpul orei
Diverse 15 Aprilie 2025, 14:25

Incident neașteptat la o școală, dupa ce un elev de clasa a II-a a spart cu mâinile un geam chiar în timpul orei

Un incident a avut loc marţi dimineață, într-o școală gimnazială din Târgu Mureş, unde un elev de clasa a II-a a spart cu...

Incident neașteptat la o școală, dupa ce un elev de clasa a II-a a spart cu mâinile un geam chiar în timpul orei
Târgu Jiu găzduiește unicul târg autorizat de miei din județ
Diverse 14 Aprilie 2025, 14:09

Târgu Jiu găzduiește unicul târg autorizat de miei din județ

Târgul de miei din Târgu Jiu și-a deschis oficial porțile, fiind singurul punct autorizat de vânzare a mieilor din județul...

Târgu Jiu găzduiește unicul târg autorizat de miei din județ
Delta din Carpați: Doripesco, brandul recunoaștere europeană
Diverse 11 Aprilie 2025, 13:17

Delta din Carpați: Doripesco, brandul recunoaștere europeană

În inima Țării Bârsei, acolo unde natura creează un echilibru rar între stuf, apă, păsări și vegetație acvatică, s-a născut o...

Delta din Carpați: Doripesco, brandul recunoaștere europeană
Cârnați din topor și mușchi perpelit: Gustul tradițional din Vâlcea cucerește Europa
Diverse 11 Aprilie 2025, 12:46

Cârnați din topor și mușchi perpelit: Gustul tradițional din Vâlcea cucerește Europa

Într-un colț pitoresc al Olteniei de sub munte, în comuna Mihăești, gustul autentic al produselor tradiționale românești este...

Cârnați din topor și mușchi perpelit: Gustul tradițional din Vâlcea cucerește Europa
SUA: Deficitul bugetar a continuat să se adâncească
Diverse 10 Aprilie 2025, 17:49

SUA: Deficitul bugetar a continuat să se adâncească

Deficitul public a crescut semnificativ în primele şase luni ale anului fiscal în Statele Unite, incluzând începutul noului...

SUA: Deficitul bugetar a continuat să se adâncească
Şofer român, condamnat în Franţa pentru trafic de cocaină
Diverse 10 Aprilie 2025, 17:47

Şofer român, condamnat în Franţa pentru trafic de cocaină

Un şofer român a fost condamnat joi de un tribunal francez la o amendă de peste 25 de milioane de euro şi o pedeapsă de zece...

Şofer român, condamnat în Franţa pentru trafic de cocaină