Bistriţa-Năsăud: În ajunul Bobotezei, "Hâzii" vor colinda uliţele satului Chintelnic
Ajunul Bobotezei este ziua în care satul Chintelnic din judeţul Bistriţa-Năsăud va fi animat de colindători costumaţi cât mai înfricoşător, cunoscuţi sub numele de "Hâzii".
04 Ianuarie 2019, 19:01
Ei vor alunga spiritele rele din casele oamenilor şi vor pregăti sfinţirea locuinţelor de către preotul din localitate.
Satul aparţine administrativ de comuna Şieu-Măgheruş şi este situat la aproximativ 20 de kilometri distanţă de municipiul Bistriţa, pe Valea Şieului.
Potrivit unui obicei păgân, vechi de sute de ani, în ziua de 5 ianuarie, tinerii din Chintelnic îşi vor sluţi înfăţişarea, purtând haine ponosite, acoperindu-şi faţa cu făină sau purtând măşti, după care vor colinda din casă în casă.
Personajele întruchipate de către "Hâzi" sunt, de fiecare dată, dintre cele mai diverse: Moartea, preotul, mirele şi mireasa, nuntaşi, drăcuşori, ofiţeri, moşi şi babe.
Aceştia aduc veselie în casele în care intră, iar gazdele îi răsplătesc cu ţuică, gogoşi şi prăjituri, după care fac glume pe seama lor, în încercarea de a descoperi cine se ascunde în spatele măştilor.
După trecerea "Hâzilor", preotul din Chintelnic va merge cu crucea pe la fiecare casă şi va stropi încăperile cu agheasmă, pentru ca sătenii să aibă parte de sănătate şi spor în nou al.
Tot în ajunul Bobotezei, în satele de pe Valea Bârgăului, tinerii profită de ultima ocazie de a colinda pe la casele rudelor şi prietenilor, cu acest obicei urmând să se încheie sărbătorile de iarnă.
Sursa: Agerpres
Sursa foto: arhiva.bistriteanul.ro