Telecabina de pe Dealul Cetăţii Deva este oprită
Telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii Deva va fi oprită pentru trei săptămâni, începând de azi, după ce s-a constatat că un cablu care permite deplasarea acesteia pe şine s-a defectat.
03 Mai 2018, 12:33
”Potrivit reprezentanţilor Serviciului Administrativ Telecabină, pentru evitarea oricăror pericole, cablul uzat va fi înlocuit. Lucrările de reparaţii şi verificare a instalaţiei se vor desfăşura până în jurul datei de 25 mai”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Deva, Mona Voinescu.
În perioada în care telecabina este oprită, turiştii care doresc să viziteze Cetatea Deva pot ajunge acolo pe jos, pe la Poarta 1, zilnic între orele 9.00-21.00.
Cetatea Deva este atestată documentar în anul 1269 şi este considerată ca una dintre principalele atracţii turistice ale judeţului Hunedoara. În minivacanţa de 1 Mai, Cetatea Deva a fost vizitată de aproape 7.000 de turişti.
Sursa:agerpres.ro
Sursa foto:bzi.ro