-

Interviu cu E.S. dl Alfredo Maria Durante Mangoni, Ambasadorul Italiei

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Interviu radiofonic pentru Radio România Antena Satelor acordat de E.S. dl Alfredo Maria Durante Mangoni, Ambasador al Italiei în România.
E.S. dl Alfredo Maria Durante Mangoni oferă amănunte despre întărirea prezenţei militare a Italiei în România pentru apărarea spaţiului aerian al țării noastre. Domnia sa vorbește și despre ajutoarele pe care Ambasada Italiei la Bucureşti le oferă pentru a asigura asistenţă refugiaţilor care vin din Ucraina şi, mai ales, cum evoluează efectuarea transportului în scop umanitar din România în Italia pentru refugiaţi.
Având în vedere importanța organizării unor evenimente culturale care să contribuie la promovarea valorilor fundamentale ale societăţii europene, E.S. dl. Durante Mangoni prezintă Festivalul cinematografiei italiene contemporane şi viitoarele evenimente care vor avea loc în curând. Ambasada Italiei şi Institutul Italian de Cultură au lucrat în ultimele luni la realizarea unui Festival al cinematografiei italiene denumit „Noua cinematografie italiană în România”, dedicat cinematografiei italiene contemporane, cu sprijinul Cinecittà şi Filmitalia. Evenimentul va avea loc la Cinema Muzeul Țăranului din București, în perioada 9-13 martie.

Întrebare: În aceste zile, Ambasada Italiei a anunțat întărirea prezenţei militare în România. Despre ce anume este vorba, vă rugăm să ne oferiți amănunte.

E.S. Durante Mangoni: Referitor la întărirea prezenţei militare în România, Italia, în conformitate cu angajamentele asumate deja de câteva luni, în cadrul întăririi prezenţei pe flancul estic al NATO, a decis să potenţeze propria prezenţă în România dublând numărul de avioane de vânătoare Eurofighter 2000 care operează deja în activitatea de Air Policing la baza de la Mihail Kogălniceanu din judeţul Constanţa.

Au sosit alte patru avioane de vânătoare, două duminică şi două marţea trecută şi în acest fel am dublat numărul total. Acum se ridică la opt numărul avioanelor Eurofighter puse la dispoziţia Task Force Air Black Storm, care este implicată de la 1 decembrie în apărarea spaţiului aerian al României, întărind activităţile de supraveghere desfăşurate de Forţele Aeriene Române.

Avioanele Aviaţiei Militare aflate aici în misiune sunt aceleaşi care în mod normal, în Italia, în patrie, asigură fără întrerupere apărarea spaţiului aerian italian. Pentru noi este vorba despre a doua operaţiune de Air Policing în România, după prima experienţă în 2019 şi ne vom implica şi pe viitor. În acest fel, Italia contribuie cu rapiditate şi convingere la deciziile luate la nivelul NATO, rămânând alături de o ţară prietenă şi aliată ca România, printr-o serie de măsuri semnificative luate de Guvernul italian care prevăd întărirea poziţiei militare pe flancul estic ca urmare a agresiunii inacceptabile şi nejustificate a Rusiei asupra Ucrainei.

Întrebare: Care sunt ajutoarele pe care Ambasada Italiei la Bucureşti (frontul italian) le oferă pentru a asigura asistenţă refugiaţilor fugiţi din Ucraina şi, mai ales, cum evoluează efectuarea transportului în scop umanitar din România în Italia pentru refugiaţi?

E.S. D.M.: Italia şi italienii s-au mobilizat pentru a oferi ajutor ca urmare a urgenţei umanitare a crizei ucrainiene. Din Italia au plecat convoaie care transportă haine, produse alimentare, medicamente pentru asistenţă refugiaţilor şi evacuaţilor, materiale de primă necesitate în taberele care au fost deschise în apropiere de graniţa dintre Ucraina şi România.

Suntem prezenţi şi prin sprijin psihologic şi forme de identificare a unor locuri de muncă, din iniţiativa asociaţiilor de întreprinzători din România. Camera de Comerţ Italiană şi Confindustria România au făcut Guvernului român propuneri de angajare a unor refugiaţi în societăţi cu capital italian active în România. Nu vorbim numai de solidaritate din partea Italiei care, în orice caz, este în strânsă coordonare cu cererile Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, dar subliniez asociaţiile mici și dinamice precum şi ONG-urile italiene prezente în România, care sunt deja la faţa locului şi s-au mobilizat pentru a oferi sprijin şi ajutoare materiale persoanelor care sosesc din Ucraina. Au constituit o reţea operativă foarte eficientă în legătură cu Ambasada Italiei, cu scopul de a dirija cât mai bine ofertele de ajutor care ajung în aceste ore atât din Italia cât şi din România.

Întrebare: Într-un cadru atât de marcat de evoluţiile dramatice ale conflictului din Ucraina, este importantă și organizarea evenimentelor culturale care să contribuie la promovarea valorilor fundamentale ale societăţii europene. Vă rugăm să ne oferiți detalii despre Festivalul cinematografiei italiene contemporane şi viitoarele evenimente care vor avea loc în curând.

E.S. D.M.: Ambasada Italiei şi Institutul Italian de Cultură au lucrat în ultimele luni la realizarea unui Festival al cinematografiei italiene denumit „Noua cinematografie italiană în România”, dedicat cinematografiei italiene contemporane, cu sprijinul Cinecittà şi Filmitalia.

Suntem în ajunul Festivalului ce va avea loc în perioada 9-13 martie. La realizarea acestei iniţiative am fost pe aceeaşi lungime de undă cu partenerii noştri români în privinţa faptului că, într-un cadru atât de marcat de evoluţiile dramatice ale conflictului din Ucraina, este în orice caz esenţial să ducem înainte evenimentele culturale şi să contribuim la promovarea valorilor fundamentale ale societăţii europene, printre care figurează apărarea vieţii omului, solidaritatea şi multitudinea de opinii, cu convingerea că arta şi formele sale de expresie nu au graniţe.

„Noua cinematografie italiană în România” doreşte să sprijine o ofertă culturală publicului românesc capabilă să readucă în atenţia acestuia o imagine mai autentică a Italiei contemporane. Cele opt filme selecţionate au participat la principalele festivaluri de artă cinematografică din ultimii doi ani şi prezintă tematici şi limbaje tipice ale frumuseţii şi farmecului Italiei de astăzi.

Festivalul se va deschide cu un omagiu adus unei mari actriţe italiene dispărută cu o lună în urmă, Monica Vitti. De asemenea, festivalul beneficiază de patronajul Sindicatului Naţional al Jurnaliştilor de Film Italieni şi al Sindicatului Criticilor de Film Italieni. Acesta va beneficia şi de prezenţa excepţională din Italia a Maestrului Daniele Luchetti, unul din cei mai mari regizori italieni ai vremurilor noastre şi autor a două filme prezente în seria cinematografică: „Momenti di Trascurabile Felicità” şi „Lacci”.

În cadrul iniţiativelor pe marginea proiecţiilor, maestrul Luchetti va organiza o masă rotundă, un Masterclass asupra relaţiei dintre cinematografie şi literatură în Italia, la Universitatea Ion Luca Caragiale.

Suntem încântaţi de colaborarea pe care am reuşit să o dezvoltăm cu Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematrografică Ion Luca Caragiale, cu Muzeul Ţăranului Român, unde vor avea loc proiecţiile, iar intrarea va fi gratuită. Filmele pot fi vizionate liber la Sala de cinema a Muzeului Ţăranului, dar vor putea fi urmărite şi online în toată România pe platforma MYMovies. Pentru mai multe informaţii vă invit să consultaţi site-ul web şi reţelele de socializare ale Institutului Italian de Cultură din Bucureşti.

Interviu realizat de Simona Popescu și difuzat în cadrul emisiunii „Departe de acasă”

Voce traducere audio: Sorin Dinu

 
Interviu realizat de Simona Popescu pentru emisiunea „Departe de acasă”, Radio România Antena Satelor
A citit traducerea: Sorin Dinu
Citit 650 ori
Save
Cookies - preferințele utilizatorului
Folosim cookie-uri pentru a vă asigura că veți obține cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă refuzați utilizarea cookie-urilor, este posibil ca acest site să nu funcționeze conform așteptărilor.
Accept
Nu accept
Află mai multe
Functional
Instrumente utilizate pentru a vă oferi mai multe funcții atunci când navigați pe site, acestea pot include partajarea socială.
PHP.net
Accept
Nu accept
Marketing
Set de tehnici care au ca obiect strategia comercială și în special studiul pieței.
Facebook
Accept
Nu accept
Vot
Vot
Accept
Nu accept