-

Radio România aniversează 50 de ani de la inaugurarea programului 3 pentru tineret

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Radio România aniversează astăzi 50 de ani de la inaugurarea programului 3 pentru tineret, care s-a transformat ulterior în Radio România Tineret, iar în 2004 în Radio 3Net.

Era vorba despre un post de avangardă în perioada comunistă, îndrăzneţ, cu o atmosferă specială şi care a strâns în jurul lui tineri, oameni de teatru şi de muzică. Mihaela Helmis a stat de vorbă cu Sofia Şincan, cea care a coordonat încă de la început acest program.
Sofia Şincan: „Părinţii fondatori, cum se spune acum ai Radiodifuziunii Române, care are şi ea un jubileu, anul acesta împlineşte 95 de ani de la primele emisiuni, deci creatorii radioului românesc i-au hărăzit ca nişte ursitoare la naştere să facă educaţie, să cultive limba şi în al treilea rând, să distreze. Iar Tudor Arghezi scria într-un articol că trebuie să participăm la concertul Europei cu tot ce avem noi mai specific, mai special, pentru ca lumea să înţeleagă că a apărut pe calea undelor şi în acest concert cultural al radiourilor europene o voce valoroasă. Mulţumesc tuturor prietenilor care şi în ziua de astăzi îşi amintesc cu mare bucurie şi cu o căldură sufletească deosebită de anii tinereţii lor, de anii adolescenţei lor, când auzeau la radio ce nu se putea auzi sau citi în altă parte. Deci secretul ni l-au dat ei. Ideea noastră, ca să, hai să zic aşa, îţi folosesc o imagine plastică, a fost să îi luăm de mână şi să îi ducem spre lumi pe care, împreună cu ei, le descopeream.”

RADOR

Citit 103 ori
Save
Cookies - preferințele utilizatorului
Folosim cookie-uri pentru a vă asigura că veți obține cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă refuzați utilizarea cookie-urilor, este posibil ca acest site să nu funcționeze conform așteptărilor.
Accept
Nu accept
Află mai multe
Functional
Instrumente utilizate pentru a vă oferi mai multe funcții atunci când navigați pe site, acestea pot include partajarea socială.
PHP.net
Accept
Nu accept
Marketing
Set de tehnici care au ca obiect strategia comercială și în special studiul pieței.
Facebook
Accept
Nu accept
Vot
Vot
Accept
Nu accept