-
Simona Lazar

Preţurile locuinţelor noi vor continua să crească şi anul viitor, pentru a ţine pasul cu scumpirea materialelor de construcţie.

Grecia reimpune de azi măştile în aer liber, iar în transportul în comun şi supermarketuri sunt obligatorii măştile duble sau cele profesionale.

Vineri, 24 Decembrie 2021 11:48

 Datini şi obiceiuri de Ajun

În Ajunul Crăciunului, în Banat, sudul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia şi sudul Moldovei se pleacă la colindiş. În noaptea de 24 spre 25 decembrie, copiii pleacă cu Moş-Ajunul.

Obiceiul se mai păstrează în câteva localităţi de pe văile Vişeului, Izei, Cosăului şi Tisei.

Vineri, 24 Decembrie 2021 10:57

Obicei unic în ajunul Crăciunului

Astăzi, în Ajunul Crăciunului, în comuna Sadu, din mărginimea Sibiului, are loc un obicei unic: "lemnul feciorilor" sau "adusul fagului în sat".

O echipă internaţională de arheologi şi geneticieni, cu o participare semnificativă a Spaniei, a reconstruit cel mai vechi arbore genealogic de până acum, corespunzător unei familii care a trăit cu aproximativ 5.700 de ani în urmă şi a dezvăluit numeroase detalii despre rudenia şi organizarea sa socială, printre care existenţa adopţiilor, a unor copii vitregi sau practici poligame.

Numărul bolnavilor infectaţi cu noua tulpină Omicron a coronavirusului a crescut joi la 25, dar e vorba exclusiv de persoane cu istoric de călătorie în străinătate.

Sezonul de schi de la Poiana Braşov se deschide mâine dimineaţă, iubitorii sporturilor de iarnă putând utiliza toate pârtiile din zona superioară a masivului Postăvarul şi cele două pârtii pentru începători.

Poliţiştii de la Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase descoperă, zilnic, în această perioadă, cantităţi mari de petarde şi alte articole pirotehnice deţinute şi vândute ilegal.

Tulpina Omicron ar fi mai puţin periculoasă decât celelalte variante ale coronavirusului, sugerează două studii medicale preliminare realizate în Marea Britanie.

Pagina 4 din 352